Bărbatul a fost prins în flagrant de un inspector din cadrul Companiei de Căi Ferate, potrivit publicației foaiatransilvana.ro. Mecanicul de locomotivă a mai fost prins și în 2021, tot la furat de motorină din locomotivele CFR.
Acum, Judecătoria Cluj Napoca a dispus condamnarea lui Laze Marin, la un an și două luni de închisoare. În sentință se arată că cele două pedepse, cea din 2021, și cea din 2024, au fost cumulate. Pedeapsa finală pe care Laze va trebui să o execute este de un an și patru luni. A fost fixat și un termen de supraveghere de trei ani.
Pentru fapta pentru care Laze a fost condamnat în data de 30 decembrie 2024, procurorii au reținut următoarele.
”În actul de sesizare s-a reținut, în fapt, că inculpatul, la data de 07.11.2020, a sustras din Depoul de Locomotive Cluj-Napoca, prin intermediul stației de alimentare a locomotivelor, aproximativ 45 de litri de motorină, pe care i-a depozitat în autoturismul marca VW Golf, cu nr. de înmatriculare ***, cauzând în dauna părții civile S.N.T.F.C. – Sucursala Regională de Transport Feroviar de Călători Cluj un prejudiciu”, se arată în rechizitoriu.
Polițiștii au efectuat o percheziție a mașinii
În timpul procesului, Laze a recunoscut acuzația și a cerut să fie judecat în procedură simplificată. Judecătorul a dispus schimbarea încadrării juridice din delapidare, în infracțiunea de furt calificat.
Tot în dosar se arată că Laze a avut un complice, dar doar în mașina lui s-a găsit motorina furată.
”În continuare, s-a procedat la efectuarea unei percheziții asupra vehiculului marca VW, model Golf, aparținând inculpatului Laze Marin, au fost depistate 9 (nouă) bidoane din plastic umplute fiecare cu aproximativ 5 litri de lichid de culoare galben-verzuie asemănător motorinei, după cum rezultă din procesul-verbal astfel întocmit. Totodată, planșele fotografice privind principalele aspecte fixate cu ocazia examinării efectuate asupra autovehiculului în discuție relevă prezența în interiorul portbagajului a mai multor recipienți din plastic”, se mai arată în dosar.
CFR Călători a refuzat să se împace cu Laze
Potrivit sentinței, judecătorul le-a solicitat celor de la CFR Călători un punct de vedere legat de posibila împăcare cu angajatul Laze Marin. Cei de la CFR Călători au refuzat categoric acest fapt.
Probabil a contat faptul că mecanicul de locomotivă nu a fost la prima abatere de acest fel.
”Inculpatul nefiind la prima confruntare cu legea penală, faţă de acesta fiind dispusă anterior amânarea aplicării pedepsei de 6 luni închisoare, pe un termen de supraveghere de 2 ani prin sentinţă penală pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca, …, pentru o faptă similară)”, potrivit dosarului.
Laze Marin nu va executa pedeapsa de un an și patru luni în regim de detenție, aceasta fiind suspendată.