MÁV primește fonduri pentru achiziția de automotoare electrice

14 august 2019

Banca Europeana de Investitii ia in considerare alocarea unui imprumut in valoare de 22 de milioane de euro pentru proiectul de achizitie de material rulant desfasurat in Ungaria.
Proiectul initiat de MÁV-Start consta in achizitia a 25 de automotoare electrice pentru inlocuirea materialului rulant utilizat in prezent pentru serviciile suburbane si regionale de transport feroviar de calatori. Costul proiectului este de 157 de milioane de euro. Pentru programul de inlocuire a materialului rulant operat de MÁV, Stadler a prezentat recent primul tren Kiss care a inceput testele in Germania si Republica Ceha. Alaturi de alte 10 trenuri suplimentare, vehiculul va intra in operare incepand cu 2020 pe liniile suburbane de cale ferata ale capitalei Budapesta catre Vác si Cegléd.
Trenurile dotate cu ETCS fac parte din contractul acordat in 2017 pentru livrarea a pana la 40 de unitati care poate fi utilizat sub forma unor contracte de livrare diferite in urmatorii 8 ani. Din cele 40 de trenuri disponibile, MÁV a comandat 19 unitati.
Automotoarele electrice cu o lungime de 155,88 m, o latime de 2,8 m si o inaltime de 4,6 m vor fi formate din sase vagoane. Trenul are 600 de scaune ceea ce inseamna o crestere a capacitatii cu 50% comparativ cu o unitate simpla cu aceeasi lungime. Vehiculele sunt proiectate sa circule cu o viteza de 160 km/h.