USLM cere Ministerului Transporturilor să cumpere materiale de protecție la metrou

1 aprilie 2020

Unitatea – Sindicatul Liber Metrou (USLM) solicită Ministerului Transporturilor să cumpere materiale de protecție la metrou, după ce un angajat al Metrorex s-a infectat cu coronavirus.

materiale de protecție la metrou

”După cum știm cu toții pandemia de coronavirus a cuprins întreagă lume, țara noastră fiind și ea afectată, mii de oameni fiind confirmați pozitiv. S-a confirmat și primul salariat Metrorex declarat pozitiv în urma testării. Din informațiile pe care le avem, colegul nostru este izolat și nu este în stare gravă. Îi urăm însănătoșire grabnică. Și pe această cale solicităm Direcției de Sănătate Publică București să facă ce se impune în astfel de situații și, de asemenea, să testeze salariații Metrorex, cu prioritate pe cei din linia întâi. De asemenea, solicităm Ministerului Transporturilor  să sprijine achiziția în regim de urgență a materialelor de protecție a personalului, atât de importante și necesare în această perioadă de epidemie. În încheiere transmitem tuturor cetățenilor, călători ai metroului, salariați Metrorex, membri de sindicat, sănătate lor și familiilor lor. Noi vom fi mereu la datorie, în slujba călătorilor”, se arată în comunicatul dat publicității miercuri de USLM.

Se cer materiale de protecție la metrou, după primul caz de coronavirus

Marți a fost consemnat primul caz de coronavirus la metrou, la un angajat de la control acces de la stația Laminorului, de pe Magistrala 4, Gara de Nord 2 – Străulești.

Informația a fost confirmată pentru Club Feroviar de Ion Rădoi, liderul Unitatea – Sindicatul Liber Metrou. ”A făcut testul și acum câteva ore a venit rezultatul – pozitiv. Nu este simptomatic, nu este în stare avansată, așa că nu a necesitat spitalizare, a fost trimis acasă, în izolare”, a declarat Ion Rădoi pentru Club Feroviar.

Liderul sindical a menționat că le-au fost făcute teste și colegilor de tură ai bărbatului, care au ieșit însă negative. Pe de altă parte, potrivit lui Rădoi, mai sunt și alți angajați ai Metrorex care se află sub supraveghere.