Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători SA a anunțat miercuri seara ce măsuri a luat pentru combaterea efectelor caniculei.
„În contextul ultimelor prognoze de caniculă şi disconfort termic accentuat emise de Administrația Națională de Meteorologie, CFR Călători suplimentează la capacitate maximă tehnic disponibilă componența garniturilor de tren. Precizăm că întregul parc de vehicule feroviare este verificat din punct de vedere tehnic-funcțional înainte de plecarea în cursă, pentru evitarea defectărilor în parcurs”, a anunțat operatorul feroviar de stat.
Oficialii CFR Călători au precizat că pentru menținerea în funcțiune a instalațiilor de climatizare au fost dispuse măsuri suplimentare de mentenanță climă în reviziile de vagoane care formează garniturile de tren, precum și însoțirea cu electricieni de vagoane în anumite intervale orare, atunci când sunt situații de caniculă. În condițiile utilizării întregului parc de material rulant tehnic disponibil, în special pe rutele ce înregistrează cele mai mari solicitări de trafic, pentru a avea o predictibilitate a cererii de transport și în vederea adaptării cât mai bine a capacității de transport la numărul de locuri solicitat, CFR Călători recomandă pasagerilor să își planifice din timp călătoria, să utilizeze toate trenurile puse la dispoziție în graficul unei zile de circulație și să își procure legitimaţiile de călătorie, folosind toate canalele disponibile în acest sens.
Măsuri anticaniculă la CFR Călători. Nu se emit bilete fără loc
Biletele sunt vândute în limita locurilor disponibile din tren şi nu se emit bilete fără loc rezervat la trenurile cu regim de rezervare. Achiziţia legitimaţiilor de călătorie se poate face utilizând următoarele canale:
- Online de pe www.cfrcalatori.ro;
- De la automatele de vânzare bilete din gări;
- Din aplicația mobilă “CFR Călători mersul trenurilor și bilete online”;
- Direct de la casele de bilete din gări și agenții de voiaj CFR Călători;
- De la distribuitori autorizați (agenții de turism).
În stațiile mari, cu trafic crescut de pasageri, vor fi făcute controale la urcarea în trenurile CFR Călători. În acest sens, este bine ca pasagerii să aibă pregătite legitimațiile de călătorie pentru optimizarea urcării.
Sorin Grindeanu, sceptic față de măsurile lui Traian Preoteasa
Anunțul CFR Călători vine la câteva ore după ce ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a dezvăluit la Timișoara o propunere făcută de directorul general al societății de transport, Traian Preoteasa, pentru a limita aglomerația din trenuri, și anume reducerea numărului de călători.
„Am discutat ieri cu directorul general Traian Preoteasa și a zis că va veni cu o reglementare referitoare la numărul de pasageri. Știți că acum se pot cumpăra bilete inclusiv din tren. Știm cu toții cum arată trenurile CFR Călători, nu crede nimeni că merge cu TGV-ul (acronim de la tren de mare viteză în Franța – n.red.). N-am spus că e o soluție neapărat asta, cea cu reducerea numărului de călători”, a spus ministrul Transporturilor, așa cum a scris Club Feroviar.