spot_img
miercuri, februarie 8, 2023
spot_img

Mărturia românului bătut de controlorii CFR Călători

Românul agresat de controlorii CFR Călători ar fi vrut să ajungă la muncă la Oradea, plătind amenda. În loc de asta a fost dat jos din tren și a primit o porție de bătaie de la doi controlori, fără a fi anunțată nici măcar Poliția. Iustin Cercel Ludovic a povestit agresiunea presei locale.

sursa foto Facebook

Iustin Cercel Ludovic este un clujean, de profesie lucrător sezonier în construcții, potrivit relatărilor făcute de acesta publicației locale bzc.ro.

“Duminică am primit un telefon de la un angajator din Oradea, care-mi oferea un serviciu. Necazul era că nu dispuneam de niciun ban, așa că în jurul orei 14.00, am hotărât să urc în tren și apoi să plătesc amenda ce mi se va aplica de către conductor. Însă, se vede, calculul meu a fost greșit! ”, povestește el.

După circa cincisprezece minute de la urcarea sa în tren, a apărut conductorul care i-a cerut tichetul de călătorie.

“I-am spus că nu am. Apoi, la cererea lui să-i prezint un act, i-am oferit pașaportul, neavând la mine cartea de identitate. Am fost somat ca la proxima stație să cobor din tren, însă l-am implorat să mă lase să-mi continui călătoria, fiindcă trebuie să ajung cu orice preț la angajare. Dar el, nu și nu – și a început să mă bruscheze și să mă lovească, iar după vreo două minute a apărut și colegul lui. Apoi, ambii m-au dat jos din tren, în gara Aghireșu-Fabrici, unde a început coșmarul: m-au bătut teribil, chiar în fața localnicilor aflați acolo, în ciuda strigătelor și rugăminților acestora să mă lase în pace – sau să mă dea pe mâna poliției. Culmea, nici amendă nu mi-au dat și nici n-au anunțat poliția, s-au mulțumit să mă rupă în bătaie și să mă lase acolo, plin de sânge” – relatează el, cu aceeași stupefacție întipărită pe figură.

Poliția l-a salvat

Clujeanul arată mai departe că a apelat la localnici să sune la numărul de urgență 112, asta pentru că telefonul său era descărcat! Iar după câteva minute, la fața locului și-a făcut apariția un echipaj de poliție și o ambulanță, care l-a transportat la Spitalul Orășenesc Huedin, explică acesta, luminându-se pentru o clipă: “Îi datorez mult domnului polițist Emanuel, agentul Poliției TF din gara Aghireș, care – indignat de purtarea conductorilor și, mai ales, din milă, când a văzut în ce hal eram – a venit cu mine și azi la I.M.L.. Asta după ce ieri m-a însoțit la spital, apoi, după ce mi-a fost acordat primul ajutor m-a adus înapoi la post și a avut răbdare cu mine să depun și plângere. Tot atunci, slavă Domnului, mi-a dat de mâncare și, pentru că se făcuse târziu, m-a transportat și  acasă, la Cluj, în miez de noapte. În orice caz, fără inimă au fost cei doi conductori, care m-au bătut serios de tot, cu picioare în spate și coaste  – după ce m-au culcat la pământ! Credeți-mă, nici acum nu înțeleg de ce au fost atât de răi cu mine, oare chiar a dispărut omenia de pe acest pământ?”

O săptămână de îngrijiri medicale

Medicii care l-au consultat i-au recomandat o săptămână de îngrijiri medicale. “Acum sunt și bătut și fără serviciul pe care mi-l doream atâta! Ce îmi mai doresc eu acuma este doar să mi se facă dreptate, fiindcă este inuman ce am pățit – și un asemenea lucru nu poate rămâne fără urmări”, spune el.

Reamintim că marți, Club Feroviar a solicitat verbal o reacție la aceste fapte din partea CFR Călători. Inclusiv după ce cazul a fost popularizat de o mare parte a presei, reacția oficială, din proprie inițiativă, a conducerii CFR Călători, lipsește. (D.C.)

Ultimele Articole