spot_img
luni, ianuarie 30, 2023
spot_img

Fostul director general al CFR SA Marius Chiper a pierdut casa din Gara Băneasa

Fostul director general al Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA Marius Chiper a pierdut casa din Gara Băneasa, care i-a revenit fostei sale soții. Aceasta dăduse în judecată compania, pe care a reușit s-o oblige, în instanță, să-i vândă imobilul din Sectorul 1 al Capitalei. Cum bunul a fost dobândit după divorțul de Marius Chiper, acesta i-a revenit exclusiv Irinei-Camelia Chiper.

Adrian Bărbulescu

Marius Chiper a pierdut casa Marius Chiper dă în judecată CFR Chiper revine la conducerea CFR

În primăvara lui 2019, Irina-Camelia Chiper a dat în judecată CNCF CFR SA la Judecătoria Sectorului 1, Secția I Civilă, prin dosarul înregistrat cu numărul 6219/299/2019. Pe portalul instanțelor de judecată nu existau la acea vreme prea multe informații, în dreptul obiectului procesului apărând doar „obligația de a face”.

Sarabanda proceselor prin instanțele de judecată

De fapt, era vorba de o acțiune în instanță prin care soția celui care până în urmă cu un an și jumătate (octombrie 2017, când a fost demis de ministrul Transporturilor de la acea vreme, Felix Stroe) fusese directorul companiei de infrastructură feroviară își cerea dreptul de a cumpăra locuința de serviciu. Mai exact, o casă situată la peronul de la linia 1 al Gării Băneasa din Sectorul 1 al Bucureștiului.

Procesul a fost pierdut în primă instanță de CFR SA, care a fost obligată să-i vândă casa Irinei-Camelia Chiper, angajată și ea a gestionarului de infrastructură. „Admite cererea aşa cum a fost precizată. Obligă pârâta (CFR SA – n.red.) să vândă reclamantei locuinţa de serviciu situată în ………., alcătuită din 6 camere, bucătărie, cămară, culoar, boxă, magazie, precum şi o baie comună, în suprafaţă totală de 68,45 mp, ce figurează în evidenţa societăţii pârâte, lista mijloacelor fixe cu nr. de inventar 1316, din lista privind situaţia locuinţelor de serviciu nr. C3/489/01.08.2018, sub denumirea de <loc.picher>, precum şi a terenului aferent locuinţei (exclusiv terenul de sub construcţie). Ia act că părţile nu au solicitat cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria sectorului 1 Bucureşti. Pronunţată prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței, astăzi, 26.06.2019”, se arată în Hotarârea 3917/2019 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1.

tramvaiele Electroputere VFU Pașcani Curtea de Apel București suspendă activitateaCNCF CFR SA și-a exercitat obligația legală și a introdus acțiune de apel la aceeași instanță, fără a avea însă câștig de cauză. „Respinge apelul ca nefondat. Cu recurs în 30 zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Tribunalul Bucureşti. Pronunţată în şedinţă publică azi, 20.01.2020”, se arată în Hotarârea 146/2020.

Din nou, compania de căi ferate a uzat de dreptul și obligația legală și a înaintat recurs, însă și acesta a lăsat neschimbată decizia primei instanțe. „Respinge excepţia inadmisibilităţii recursului. Respinge recursul, ca nefondat. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei”, se stipulează în Hotarârea 699/2020 a Curții de Apel București pronunțată pe 5 noiembrie 2020.

Marius Chiper a pierdut casa din Gara Băneasa. Îi revine fostei sale soții

Pe cale de consecință, Irina-Camelia Chiper a obținut în instanță, definitiv, dreptul de a cumpăra casa de la CFR SA, la un preț mult mai mic decât cel practicat pe piața imobiliară.

Numai că, între timp, o altă instanță de judecată pronunțase divorțul celor doi soți. Cum casa din Gara Băneasa nu a fost bun dobândit în timpul căsniciei, ea va intra exclusiv în proprietatea Irinei-Camelia Chiper.

 

Ultimele Articole