miercuri, noiembrie 13, 2024
spot_img

FOTO-VIDEO Ceferiștii au protestat în Piața Victoriei față de Legea pensiilor

Câteva zeci de ceferiști au participat vineri la marele miting din Piața Victoriei, în semn de protest față de prevederile noii Legi a pensiilor. Cei mai mulți dintre participanții la protest au fost polițiști și militari pensionari, beneficiari de pensii speciale, dar de la tribună s-a cerut și eliminarea acestora.

Imediat după prânz, în Piața Victoriei din București, în fața sediului Guvernului, s-au adunat câteva mii de protestatari: silvicultori, militari, mineri, poliţişti, siderurgişti, energeticieni, personal activ, rezervişti şi pensionari din cadrul Confederaţiei Sindicale Naţionale Meridian. Cei mai mulți erau pensionari din diverse structuri ale Ministerului de Interne și Ministerului Apărării Naționale, urmați de silvicultori.


reconversie profesională la Tarom cursuri de calificare la CENAFER angajări la Thales Systems


Câteva zeci de ceferiști, la marele miting din Piața Victoriei

Printre cei care și-au strigat oful în fața sediului Executivului s-au aflat și câteva zeci de ceferiști, membri ai Federației Naționale a Transportatorilor Feroviari din România, în frunte cu președintele acesteia, Rodrigo Gabriel Maxim. Au fost puțini, dar vocali, cerând să li se repecte drepturile câștigate prin lege în zeci ani. De asemenea, angajații din sistemul feroviar au cerut oprirea distrugerii căii ferate de către „directori generali puși politic sau prin diverse inginerii politice”.

”Ni s-a promis nouă, ceferiştilor, că ni se vor rezolva revendicările noastre legate de Legea nr 360/2023, motiv pentru care în 25 octombrie am hotărât să protestăm doar 200 de ceferişti și doar pentru nemulțumirile celor ce muncesc în grupe de muncă speciale și care vor ieși la pensie pe baza Legii 360/2023 cu pensii inferioare celor primite de către cei ieșiți la pensie după legea veche până la data de 01 septembrie 2024. Precizăm totuși că ar putea fi 5.000 de protestatari ceferiști în 25 octombrie 2024 în fața sediului Guvernului României între orele 13.00-16.00. Ceferiştii observă că în politicile candidaților la președinție și în politicile Ministerului Transporturilor și Infrastructurii se vorbește și se păstrează același principiu ca și cel folosit, după Revoluție și până în prezent. Și anume, la fondurile alocate de Ministerul Transporturilor către sistemele de transport rutier și feroviar, peste 90% merg pentru transportul rutier și sub 10% pentru transportul feroviar. În toate țările din Uniunea Europeană din fondurile ce sunt la Ministerul Transporturilor peste 50% merg în transportul feroviar și sub 50% merg în transportul rutier”, spun sindicaliștii.

Membrii de sindicat conduși de Rodrigo Maxim se plâng de subfinanțarea permanentă a transportului feroviar din România, care a dus la apariția a sute de restricții și limitări de viteză pe calea ferată română.

Secția 409 Salva-Sighetu Marmației are o soartă incertă

”Totodată s-a ajuns la subcompensarea permanentă a CFR Călători și la micșorarea permanentă a parcului de locomotive și vagoane, precum și de automotoare Desiro. Pentru ultimele, nu au mai existat nici banii de piese de schimb și astfel am ajuns să avem de exemplu, secția București-Giurgiu închisă circulației timp de 20 ani. Urmează, din cauza a două podețe în degradare, închiderea secției Cluj-Sighetu Marmației (de la noul mers de tren) pentru că din cauza subfinantarii permanente a infrastructurii feroviare avem poduri și podețe în degradare continua pe infrastructura feroviară”.

După ce s-a iscat un imens scandal, conducerea Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA a anunțat, chiar înainte de mitingul din Piața Victoriei, că secția 409 Salva-Sighetu Marmației va rămâne deschisă circulației și după intrarea în vigoare a noului Mers al Trenurilor, la jumătatea lunii decembrie. Comunicatul administratorului infrastructurii este însă lacunar și rămân multe semne de întrebare în ceea ce privește materialul rulant care va putea fi utilizat pe această secție, în condițiile în care oficialii CFR Călători spuneau că nu pot circula pe acolo cu automotoare Desiro.

Beneficiarii de pensii speciale au protestat față de acestea

Dincolo de eliminarea inechităților din noua Lege a pensiilor, despre care Club Feroviar a mai scris, participanții la protestul din fața Guvernului au cerut, de la tribuna organizată în piață, și eliminarea pensiilor speciale.

Însă, cum spuneam, cei mai mulți dintre participanții la marele miting din Piața Victoriei au fost polițiști și cadre militare la pensie. Or, aceștia din urmă sunt ei înșiși beneficiari de pensii speciale, deoarece pensiile lor nu sunt bazate pe contributivitate.

IN THE SPOTLIGHT

Tehnologie și inovație – Soluții eficiente de întreținere a flotei pentru operatorii de material rulant

Industria feroviară evoluează constant, iar întreținerea și curățarea flotelor devin esențiale pentru menținerea performanțelor operaționale. Flotele moderne de material rulant care transportă zilnic milioane...

Ultimele Articole