Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii propune o majorare a tarifelor pentru Siguranța Feroviară în urma și a preluării de către ASFR a unor activități prestate până acum de către OLFR după reorganizarea AFER.
Un proiect de act legislativ disponibil aici arată că divizarea parțială a AFER în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 14/2023 şi înființarea ASFR ca instituţie publică cu personalitate juridică, inclusiv preluarea de către ASFR a activităţilor de licenţiere care au fost efectuate de către OLFR din cadrul AFER, a condus la efectuarea de prestații suplimentare de către ASFR. Aceasta, prin OMT nr. 683/2017 privind aprobarea tarifelor pentru prestațiile de activităţi specifice efectuate de Autoritatea Feroviară Română – AFER, cu modificările și completările ulterioare, se regăsesc în prezent ca fiind tarifate de AFER.
Siguranța Feroviară, finanțare integrală din resurse proprii
Autorii proiectului reamintesc că ASFR ,,se finanțează integral din venituri proprii obţinute din prestații şi servicii specifice, pe bază de tarife aprobate prin ordin al ministrului transporturilor şi infrastructurii”.
„De asemenea, în conţinutul actualului Ordin al ministrului transporturilor nr. 683/2017 tarifele prevăzute sunt reglementate pentru prestații atribuite exclusiv AFER, fapt care nu mai corespunde cu starea de fapt generată de aplicarea prevederilor OG nr. 14/2023 şi ale HG nr. 309/2023”, spun autorii proiectului.
„Pentru funcţionarea ASFR ca instituţie publică cu personalitate juridică şi asigurarea veniturilor proprii necesare finanțării în noul context al cadrului legislativ, este necesară aprobarea prin ordin al ministrului transporturilor şi infrastructurii a tarifelor aferente prestațiilor de servicii specifice efectuate de către ASFR”, adaugă ei.
Noile tarife sunt mai mari. Astfel, dacă până acum ora de activitate era plătită cu 28 de euro, în noul proiect apare suma de 35 de euro. „Tariful orar este de 35 de euro pentru prestațiile de activităţi specifice efectuate de ASFR pentru operatorii economici, care desfășoară activități cu specific feroviar”, se precizează în actul normativ. La capitolul servicii plătite în euro dacă până acum „Supravegherea prin acţiuni de control de stat, inspecţie de stat şi audit de siguranţă feroviară a operatorilor feroviari de transport de călători (tarif/1.000 tren km)” era 7,15 euro (și 14 euro la marfă) după aprobare va fi 20 de euro, tarif unic pentru toti operatorii. Sunt și alte tarife care cresc mai puțin precum cel referitor la „supravegherea prin acţiuni de control de stat, inspecţie de stat şi audit de siguranţă feroviară a administratorului/gestionarilor de infrastructură feroviară (tarif/km secţie de circulaţie) care crește doar la 30 de euro de la 29,25 de euro.”