spot_img
luni, august 15, 2022
spot_img

De vineri, mai scump și mai lent cu CFR Călători. LISTA garniturilor care vor face mai mult pe drum

O veste proastă nu vine niciodată singură. De vineri, 1 iulie, intră în vigoare noile tarife, majorate cu 20%, la transportul pe calea ferată. Și tot de mâine, nu mai puțin de 90 de trenuri operate de CFR Călători vor face mai mult până la destinație. Oficial, pentru că oricum ele întârziau. Pe scurt: mai scump și mai lent cu CFR Călători.

Societatea Națională de Transport feroviar de Călători CFR Călători a dat publicității joi un comunicat sec: „Conform comunicării CNCF CFR SA, în scopul adaptării circulaţiei trenurilor la condiţiile reale ale infrastructurii feroviare, începând cu data de 1 iulie 2022, următoarele trenuri ale CFR Călători vor avea orarul de circulație modificat”. Și urmează o listă de 41 trenuri InterRegio, nouă Regio Expres și 40 de Regio, pe care o puteți consulta AICI. În total, 90 de trenuri.

Mai lent cu CFR Călători. Durata călătoriei crește chiar și cu peste 20 de minute

Lista nu este însoțită de nicio explicație, ci doar sunt precizate noile ore de plecare și de sosire ale garniturilor respective ale operatorului feroviar de stat. Club Feroviar a comparat, prin sondaj, orele actuale și cele care intră în vigoare de mâine și concluzia a fost fără echivoc: se lungește durata călătoriei. Oficial, în Mersul Trenurilor, pentru că oricum ele nu ajungeau la ora stabilită, ci cu întârzieri. După noul mers, trenurile respective fie vor pleca mai devreme și vor ajunge la aceeași oră, fie invers – vor pleca la aceeași oră și vor ajunge mai târziu.

Să dăm deci câteva exemple. Azi, IR 1521 a plecat din București Nord la ora 9,28 și urma să ajungă la destinație, Păușa H, la 14,22. A avut o întârziere de peste o jumătate de oră. De mâine, ora de plecare va fi 9,15, iar cea de sosire tot 14,22, deci o călătorie mai lungă (la ”oficial”) cu 13 minute. IR 1537 Timișoara Nord-Cluj Napoca are în actualul mers plecare la 17,01 și sosire la 23,20. De mâine, el va pleca la 16,55, cu șase minute mai devreme, și va ajunge la aceeași oră.

O majorare și mai mare a duratei călătoriei apare în cazul RE 9000. În mersul de tren actual, garnitura are plecare din Craiova la 3,27 și sosire la București Nord la 6,45 (azi a avut 97 de minute întârziere). Ei bine, de mâine el va pleca din Craiova la 3,04, cu 23 de minute înainte, pentru a ajunge la București tot la 6,45. În fine, un alt tren analizat de noi este R 9001 București Nord-Craiova. Acum are plecarea la 8,10 și sosirea la 12,59, iar de mâine va pleca la aceeași oră, însă va ajunge la destinație cu un sfert de oră mai târziu, la 13,14.

De noile modificări ale duratei călătoriei nu scapă nici trenurile internaționale, cum ar fi București Nord-Giurgiu-Ruse și retur sau cele care trec granița de vest a țării, spre Ungaria și, mai apoi, Austria.

Bilete mai scumpe de mâine, cu 20%

mai lent cu CFR se scumpesc biletele de tren scumpirea biletelor de tren mentenanța sistemului xSell mentenanță la sistemul xSellDe vineri, 1 iulie 2022, se scumpesc biletele de tren. Ordinul ministrului Transporturilor și Infrastructurii prin care s-a stabilit acest lucru a apărut în Monitorul Oficial al României pe 26 mai, așa cum a scris la vremea respectivă Club Feroviar. Majorarea va fi de 20%, iar pentru secția Oravița-Anina se instituie un tarif special. Ultima majorare de tarife în transportul feroviar de călători a avut loc în 2013.

Proiectul fusese pus în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Transporturilor la data de 14 aprilie 2022 și nu a suferit nicio modificare. În motivarea deciziei de a scumpi biletele de tren, inițiatorul aduce ca argumente majorarea prețurilor la materii prime, materiale, piese de schimb, energie electrică, motorină și uleiuri, precum și devalorizarea monedei naționale în raport cu euro.

Azi încă puteți cumpăra la vechile tarife, cu o anticipație de 30 de zile

mai lent cu CFRPe site-ul CFR Călători figurează în continuare tarifele actuale, chiar dacă data aleasă a călătoriei este mâine sau săptămâna viitoare.

Noile tarife vor intra însă în vigoare, după cum au explicat pentru Club Feroviar responsabilii CFR Călători: „Cine cumpără azi cumpără pe tariful de azi, chiar și cu anticipație. De mâine  cumpără pe cel majorat. Ordinul ministrului Transporturilor și Infrastructurii se aplică de mâine, nu de azi”.

Așa că grăbiți-vă să vă cumpărați azi bilete de tren pentru perioada următoare.

Ultimele Articole