Începând de azi, 16 august, sunt mai multe trenuri în circulație la metrou, însă problema intervalului mare de succedare este departe de a fi rezolvată.
„Metrorex continuă demersurile pentru deblocarea situației create în circulația trenurilor de metrou, determinată de diminuarea serviciilor de mentenanță și salubritate prestate de Alstom Transport SA, cu care Metrorex are un contract în vigoare. Astfel, în urma discuțiilor purtate cu Alstom SA și a plății unor facturi pentru prestații de mentenanță aferente anului 2022, s-a dispus introducerea în circulație a șase trenuri suplimentare, începând cu data de astăzi, 16.08.2022. În acest context, intervalul de succedare între trenuri va scădea la 9 – 10 minute, pe toată rețeaua de metrou fiind introdus un număr de 40 de trenuri. Reiterăm că utilizatorii metroului sunt în permanență informați cu privire la modificările din programul de circulație a trenurilor atât în stații, cât și prin intermediul website-ul: www.metrorex.ro. Continuăm demersurile pentru remedierea situației într-un termen cât mai scurt și prezentăm scuze călătorilor pentru disconfortul creat!”, se arată într-un comunicat dat publicității luni dimineață de societatea de transport subteran din Capitală.
De două luni sunt mai puține trenuri în circulație la metrou
De mai bine de două luni, numărul trenurilor care circulă pe rețeaua feroviară subterană a Capitalei este extrem de redus.
Intervalul de succedare a crescut nepermis de mult, chiar la peste 15 minute, metroul nemaifiind un mijloc de transport atractiv. Club Feroviar a arătat recent că o călătorie de doar șase stații cu metroul bucureștean poate să dureze aproape o oră.
Drulă, Vîlceanu și Grindeanu n-au plătit datoriile către Alstom Transport
Trei miniștri ai Transporturilor, Cătălin Drulă (USR), Dan Vîlceanu (PNL, interimar) și Sorin Grindeanu (PSD) nu au plătit facturile restante către furnizorul de mentenanță, societatea Alstom Transport.
Rezolvarea problemei ar putea veni la rectificarea bugetară, al cărei proiect a fost publicat pe site-ul Ministerului Finanțelor, după cum a arătat recent Club Feroviar. „Din influența prevăzută în anexa nr. 2 la Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, la capitolul 84.01 Transporturi, titlul 40 Subvenții, articolul 40.05 Subvenții pentru transportul de călători cu metroul, suma de 91.505 mii lei se utilizează pentru plata aferentă prestațiilor efectuate în anul 2017, conform hotărârii civile nr.1108/2022, pronunțată în Dosarul nr.6250/2/2020”, se arată în document.
Explicația acestei alocări este că Metrorex a acționat în judecată Ministerul Transporturilor pentru subvenția/compensația aferentă perioadei octombrie-decembrie 2017 care trebuia alocată Metrorex și care nu a fost virată la acea vreme. Acum, a avut câștig de cauză.
Tot la rectificarea bugetară, Metrorex mai primește și suma de 150.000 mii lei, care se va utiliza pentru majorarea, în condițiile legii, a contribuției statului la capitalul social al Societății Comerciale de Transport cu Metroul București Metrorex SA, cu respectarea legislației în domeniul ajutorului de stat. Această sumă se virează de către Ministerul Transporturilor către Metrorex într-un cont disponibil deschis la Trezoreria Statului și „se utilizează pentru reîntregirea fondurilor de exploatare, diminuate ca urmare a cheltuielilor cu despăgubirile stabilite de către instanțele de judecată, plătite pentru activitatea de investiții patrimoniu public și pentru acoperirea subcompensării de la bugetul de stat a pachetului de servicii la transportul cu metroul. Cel mai probabil, despăgubirile stabilite de instanță sunt cele aferente procesului intentat de Astaldi (actuala Webuild) referitoare la construcția Magistralei 5 de metrou.
Sumele nefiind defalcate în proiect, nu este clar dacă banii vor ajunge pentru stingerea în totalitate a datoriilor înregistrate de Metrorex către furnizorul de mentenanță a trenurilor, Alstom Transport SA.