marți, aprilie 30, 2024
spot_img

Macaz defect pe linia de Aeroport. S-a circulat la cale liberă, un tren a fost anulat

Un macaz defect a cauzat probleme în noaptea de miercuri spre joi în circulația trenurilor pe ruta Gara de Nord-Aeroport Henri Coandă.

La solicitarea Club Feroviar, purtătorul de cuvânt al Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA, Oana Brânzan, a precizat că echipele SRCF București au intervenit pentru remedierea defecțiunii la macaz între orele 21.35 și 01.10, interval în care trenurile spre și dinspre Aeroportul Otopeni au circulat pe bază de ordin de circulație (la cale liberă) între Mogoșoaia și Aeroport.

Acest lucru a cauzat întârzieri serioase ale trenurilor. Bunăoară, trenul RM 7945 operat de CFR Călători a avut o întârziere de 74 de minute la sosirea în stația Aeroport Henri Coandă. În cele din urmă, pentru a restabili circulația, operatorul feroviar de stat a fost nevoit să anuleze trenul RM 7901, care ar fi urmat să plece din București Nord la ora 0,30. După finalizarea intervențiilor la macaz, circulația trenurilor a revenit la normal pe această rută.

IN THE SPOTLIGHT

ARIC 25 de ani: Basm/Real. Ţinta comună – Realizarea proiectului

ARIC a organizat ieri, 18 aprilie, o Conferință aniversară la hotel Novotel București pentru a celebra 25 de ani de la înfiinţare. Evenimentul, intitulat „Basm/Real...

Ultimele Articole