spot_img
luni, ianuarie 30, 2023
spot_img

„Lumea bună”, expropriată pentru metroul de Otopeni. Terenurile s-au scumpit de două ori în cinci ani

Ministerul Transporturilor a reactualizat lista imobilelor de expropriat pentru realizarea metroului 1 Mai – Tokyo (Băneasa) – Otopeni. În doar patru ani valoarea terenurilor de expropriat aproape că s-a dublat. 

Proiectul de HG publicat miercuri pe situl Ministerului Transporturilor actualizează lista imobilelor de expropriat, dar și valorile aprobate pentru trecerea terenurilor în proprietatea Metrorex. Față de ultimele valori luate în calcul, cele din 2017, sumele prevăzute acum sunt aproape duble. Astfel, proiectul realocă pe acest an suma de 62,8 milioane lei aprobată inițial prin HG 496/2017 și o suplimentează cu alți 52,26 milioane lei.

  • „Se propune:
    Aprobarea realocării pe anul 2022 a sumei de 62.825.925 lei prevăzute ca justă despăgubire, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 496/2017 privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes național „Legătura rețelei de metrou cu Aeroportul Internațional Henri Coandă – Otopeni (Magistrala 6. 1 Mai-Otopeni)”, în vederea efectuării plăţii aferente despăgubirii unor imobile cuprinse în anexa nr. 1 la această hotărâre, în condiţiile legii.
  • Aprobarea suplimentării pe anul 2022 a sumei prevăzute ca justă despăgubire, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 496/2017 cu suma totală de 52.266.576 lei, spune proiectul.

Suma rezultată după întocmirea noului raport de evaluare la nivelul anului 2022 este de 115.092.501 lei. Evaluarea a fost realizată în luna martie 2021 cu actualizare la anul 2022, de către evaluatorul autorizat ANEVAR, Cucoară Cristian-Constantin, potrivit notei de fundamentare.

Nume sonore printre expropriați

Lista expropriaților cuprinde nume sonore. Astfel, la loc de cinste stă politicianul Andrei Tinu, fiu al fostului jurnalist Dumitru Tinu, pentru bunuri situate pe bulevardul Aerogării. El va încasa aproape 800.000  de lei pentru un teren și o construcție existente acolo.

Printre cei care vor fi expropriaţi, se număra firmele Băneasa Investments, proprietarul centrului comercial Băneasa Shopping City, retailerul Mega Image, fondul de investiţii Immofinanz şi mai multe firme din holdingul omului de afaceri Ion Ţiriac. Astfel, vor fi expropriate un teren de circa 3.000 mp şi construcţii de peste 2.000 mp situate în zona Romexpo, aparţinând firmelor Auto Rom SRL şi Hyundai Auto Romania SRL, din holdingul Ţiriac. Retailerul Mega Image va pierde două terenuri la Şoseaua Bucureşti-Ploieşti, cu o suprafaţă însumată de circa 3.500 metri pătraţi (despăgubire 10,8 milioane lei). Băneasa Investmens (proprietar Puiu Popoviciu), proprietarul Băneasa Shopping City, va ceda 6 parcele de teren, cu o suprafață totală de 4.000 de metri pătraţi. Totodată, fondul de investiţii Immofinanz, prin firma Baneasa 6981 SRL, va ceda două terenuri la Şoseaua Bucureşti-Ploieşti, însumând o suprafaţă de 3.200 metri pătraţi şi construcţii de 18 metri pătraţi.

Un alt expropriat celebru va fi omul de afaceri Radu Dimofte. Alături de Lucian Vlad și Nicolae Badea, Radu Dimofte controlează Sphera Francise Group, probabil cea mai importantă dintre afacerile sale. Sphera Francise Group are o capitalizare bursieră de peste 803 milioane de lei. În afara de KFC, Pizza Hut și Taco Bell, alte branduri operate de companii controlate de Radu Dimofte sunt Cinnabon, Paul și Hard Rock Cafe. Pe unul dintre terenuri, Dimofte este coproprietar, alături de Virgiliu Sorin Vișenescu, unul dintre milionarii importanți ai Constanței.

La începutul anului trecut, Dimofte și Puiu Popoviciu își anunțau intenția să transforme parcul industrial Metav, de 20 de hectare, în proiect rezidenţial cu peste 1.000 de apartamente. Metav era, inițial, o societate cu profil metalurgic pentru industria aeronautică, dată fiind și apropierea de aeroportul Băneasa, iar acum este administratorul parcului industrial Metav Business Park de la aceeaşi adresă. Cu un an înainte, Metav Business Park fusese evaluat la o valoare de piață de aproximativ 35 de milioane de euro.

Lista expropriaților mai include un showroom Ferrari, un restaurant McDonalds și erenuri ale Romexpo sau Word Trade Center.

 

 

Ultimele Articole