CFR Călători scoate trenurile suplimentare introduse în perioada cât au durat lucrările pe Valea Oltului, pregătitoare pentru Autostrada Pitești-Sibiu.
”DN7 între Boița și Lazaret se redeschide în totalitate, din această seară (miercuri – n.red.) de la ora 20.00! Antreprenorul turc s-a mobilizat exemplar și a finalizat, cu 2 zile mai devreme, lucrările în zona critică. Vreau să mulțumesc românilor care au avut răbdare și care au înțeles necesitatea închiderii acestui sector de drum timp de o lună. Este un semn de solidaritate prin care toți am demonstrat că dorim să construim cât mai repede Autostrada Sibiu-Pitești. Astfel, ne vom bucura de beneficiile pe care le generează Coridorul 4 Pan European, care tranzitează România, între Constanța și Nădlac”, a scris pe pagina sa de Facebook ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.
Trenurile suplimentare, la loc comanda
Club Feroviar a consultat site-ul CFR Călători și a constatat că de luni, 12 august, nu vor mai circula trenurile suplimentare care fuseseră introduse în circulație cât timp au durat lucrările pe Valea Oltului.
Este vorba de următoarele curse feroviare:
- trenul R 13081 Râmnicu -Vâlcea (pl. ora 11.00) – Lotru (sos.ora 11.50/ pl.ora 11.51) – Sibiu (sos.ora 14.09);
- trenul R 13082 Sibiu (pl. ora 23.49) – Lotru (sos. ora 3.00);
- trenul R 13083 Râmnicu -Vâlcea (pl. ora 19.16) – Lotru (sos.ora 20.07/pl. ora 20.08) – Sibiu (sos.ora 22.21);
- trenul R 13085 Lotru ( pl. ora 04.23) – Sibiu ( sos. ora 06.45).
Acestea apar pe site că vor circula până vineri, 9 august (când era prevăzută inițial reluarea circulației rutiere), dar nu și începând de luni, 12 august.
Introducerea trenurilor suplimentare pe secția de circulație 201 a fost o adevărată odisee. Pe 2 august, Sorin Grindeanu a anunțat că circulația pe DN7, Valea Oltului, va fi închisă pe perioada de zi între 8 iulie și 9 august, pentru lucrări la Autostrada Pitești-Sibiu, secțiunea 2. La scurt timp, Asociația Pro Infrastructura a făcut apel la ministru și la Autoritatea pentru Reformă Feroviară, condusă de Ștefan Roșeanu, să introducă mai multe trenuri pe Valea Oltului, în perioada când DN 7 va fi închis. Și patronii mai multor firme au făcut scandal, plângându-se că nu vor mai avea cu ce să aducă muncitorii la lucru.
Într-un final, operatorul feroviar de stat a introdus cele patru trenuri suplimentare menționate mai sus, așa cum am scris la vremea respectivă. Acum, ele vor fi scoase din grafic, pentru a ceda locul transportatorilor rutieri.