vineri, iulie 12, 2024
spot_img

FOTO-VIDEO Lucrările pe calea ferată Gurasada-Simeria, întârziate de arheologie

Lucrările pe calea ferată Gurasada-Simeria vor înregistra o întârziere de peste cinci ani, din cauza faptului că arheologii nu și-au făcut treaba, iar traseul a trebuit reproiectat.

”Simeria-Gurasada, doar 5-6 ani de întârziere. Parcă se vede luminița de la capătul tunelurilor pe cele 4 loturi celebre ale Coridorului Feroviar Rin-Dunăre între Simeria și Kilometrul 614. Dar greu, foarte greu. Primul episod al serialului ne găsește între Simeria și Gurasada: civile executate de FCC, electrificare și semnalizare Siemens. Cu excepția zonei Deva, proiectul prevede 160 km/h viteză maximă. Lotul se remarcă prin salba de trei poduri peste Mureș de la Bretea Mureșană, Brănișca și Vețel. Această variantă de viteză a fost blocată ani de zile de descărcarea arheologică de la Micia și de o linie electrică aeriană. Într-un final apoteotic, s-a renunțat la descărcarea arheologică și s-a limitat lucrarea la culoarul feroviar vechi. Asta a necesitat reproiectare, inclusiv un pod aflat acum în execuție chiar la situl Micia. Pare a fi ultimul obstacol major pentru finalizarea suprastructurii pe variantă și mutarea traficului. Au fost probleme mari și la clădirea gării Deva, dar sperăm să nu afecteze semnificativ circulația și să avem în zonă măcar 120 km/h. Totuși, se va întârzia recepția. Un element interesant: podețul existent pe firul vechi la intersecția cu traseul nou la Brănișca se va demonta când se deschide secțiunea cu trei poduri (probabil 2025). ⁠Una peste alta, ne-am plictisit de când monitorizăm aceste șantiere. Estimăm finalizarea în 2025-2026, deci 5-6 ani întârziere”, se arată într-o postare de pe contul de Facebook al Asociației Pro Infrastructura.

Tot aici au fost postate și fotografii, și o filmare realizate pe tronsonul de cale ferată Gurasada-Simeria, aflat în curs de modernizare.



Tronsonul va fi finalizat în decembrie 2025

Tronsonul Gurasada-Simeria are o lungime de 40,88 km, iar lucrările de modernizare sunt realizate de Asocierea FCC Construccion SA, Webuild SpA și Contratas y Ventas SA.

Potrivit ultimei monitorizări a stadiului proiectelor de infrastructură, acest tronson este la un stadiu fizic (aferent lunii mai 2024) de 85,20%, așa cum a scris recent Club Feroviar. Potrivit Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA, termenul estimat de finalizare este luna decembrie 2025. Valoarea lucrărilor este de 3,1 miliarde de lei fără TVA.

Club Feroviar a semnalat în nenumărate rânduri că întârzierile la proiectele de modernizare a căii ferate nu sunt imputabile întotdeauna constructorului, în cele mai multe cazuri fiind vina autorităților statului. Ca în acest caz.

IN THE SPOTLIGHT

FOTO. 10 ani de 160 km/oră pe București-Constanța. Locomotiva inaugurală, pe butuci

Pe 4 iulie 2014 CFR Călători a pus în circulație, oficial, primul tren care circula cu 160 km/oră pe București-Constanța. Asta după mai bine...

Ultimele Articole