Lucrările la Pasajul Grant, care supratraversează pachetul de linii care intră în Gara de Nord și Gara Basarab, sunt în grafic, a constatat luni primarul general Nicușor Dan, care a făcut o vizită pe șantier la două săptămâni de la începerea șantierului. Începerea lucrărilor a fost amânată la cererea oficialilor Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA și de aceea nu s-a putut munci vara, când traficul în București este mai lejer.
”Încă din luna mai au fost întâlniri cu CFR-ul, la care a participat inclusiv constructorul. Cei de la CFR (CNCF CFR SA – n.red.) ne-au recomandat să facem aceste lucrări după 15 septembrie, în momentul în care trenurile către mare nu vor mai circula (după încheierea programului Trenurile Soarelui – n.red.). Și în momentul de față noi intervenim sub pod numai pe timp de noapte, în anumite intervale orare. Acum putem interveni noaptea mai multe ore, fără a afecta traficul feroviar. La momentul respectiv (în vară – n.red.) dacă se intervenea, se putea lucra doar două ore pe noapte”, a explicat directorul Administrației Străzilor, Marian Bârgău, la solicitarea Club Feroviar.
Pasajul fiind peste calea ferată, nu se poate lucra la partea de sub pasaj cu liniile de contact sub tensiune, ceea ce afectează circulația trenurilor, a explicat el.
În martie se va circula pe pasaj
Prezent pe șantier, edilul Nicușor Dan a declarat că lucrările de consolidare a Pasajului Grant sunt în grafic, iar termenul asumat în urmă cu o lună, ca în luna martie să se reia circulația pe pod, va fi respectat.
”Am venit să vedem stadiul lucrărilor. Constructorul s-a ținut de cuvânt pe ce trebuia să facă în aceste două săptămâni, a decopertat stratul de asfalt și hidroizolația de deasupra podului. Pe partea de linie de tramvai, cam pe jumătate de pod s-a îndepărtat calea de rulare, se termină cam într-o săptămână. Ni s-a spus că nu figura în documentația tehnică a podului și în expertiză faptul că sub hidroizolație lipsește structura de beton. Constructorul a găsit o improvizație, un strat de ciment de circa 5 cm care nu este suficient de bun pentru a asigura o aderență cu hidroizolația. Deci este o lucrare suplimentară de câteva zile, pentru îndepărtarea acestei pelicule și turnarea unui strat nou. Pe partea superioară, ați văzut că grinzile laterale sunt foarte afectate și mare parte din ele trebuie înlocuite, tot din cauza lipsei hodroizolației. Pe partea de sub pod am văzut o grindă afectată din cele aproximativ 50 care țin podul. Per ansamblu, menținem ceea ce am spus, vrem ca în luna martie să terminăm lucrările pe partea superioară și să se circule pe pod”, a declarat Nicușor Dan.
Se lucrează în două schimburi
Reprezentanții constructorului au declarat și că pe șantier se lucrează în două schimburi, 7.00 – 18.00, primul schimb, și 18.00 – 5.00 dimineața, al doilea schimb.
Circulația pe Podul Grant a fost închisă de pe 13 octombrie pe sensul dinspre Calea Crângași către Strada Turda. Tramvaiele de pe linia 41 circulă alternativ, pe un singur fir, pe lungimea podului, restul traseului nefiind afectat de lucrări.
Lucrările la Pasajul Grant, abandonate de Gabriela Firea
Primăria Capitalei a început reparațiile Podului Grant în 2019, în mandatul de primar general al Gabrielei Firea, dar lucrările au fost suspendate în 2020, la doar 33% execuție, din cauza dezastrului financiar în care se afla Municipalitatea.
În septembrie 2019, Firea se lăuda că a fost reluată circulația tramvaielor pe pod și s-a și fotografiat călătorind cu unul dintre acestea. La începutul lunii ianuarie 2020. Edilul de la acea vreme susținea că lucrările de consolidare la Pasajul Grant vor fi finalizate în primăvara acelui an. Apoi, aceeași Gabriela Firea a susținut că lucrările sunt gata, deși consolidarea se făcuse doar în proporție de 33%.
”În 2020 nu au mai fost continuate lucrările la pod de Compania Municipală Străzi Poduri și Pasaje, acestea fiind la 33%, dar fiindcă nu au fost protejate, a fost nevoie de expertiză, acest procent s-a diminuat, suntem nevoiți să intervenim și pe bucata la care s-a lucrat”, au mai explicat reprezentanții Municipalității.
Un șantier de 13 milioane de euro
Primăria Capitalei a reluat în luna august lucrările de consolidare a Podului Grant, după trei ani de pauză.
Termenul de finalizare este 24 de luni, iar investiția este de 65 de milioane de lei, echivalentul a aproximativ 13 milioane de euro. Licitația organizată de Administrația Străzilor pentru consolidarea Pasajului Grant a fost atribuită către compania Bog’art, având ca subcontractanți Omnia Via Signa SRL, Via Design SRL, Mari-Vila Com, Freyrom și Studio Corona SRL Civil Engineering, iar ca terț Alpenside, potrivit datelor din SEAP.