spot_img
duminică, ianuarie 29, 2023
spot_img

VIDEO Au început lucrările la bariera Andronache. La Petricani vor începe abia vineri

Lucrările la bariera Andronache din nordul Bucureștiului, pentru refacerea trecerii la nivel, au început miercuri dimineață, așa cum era prevăzut.

Compania Națională de Căi Ferate CFR SA a început lucrările de reparații la bariera de pe șoseaua Andronache, la trecerea la nivel cu Magistrala 800 București-Constanța. Șoseaua Andronache a fost închisă la barieră, iar șoferii deviați până la ora 21,00, transmite Radio România Actualități.

Lucrările la bariera Andronache au început la termen, cele de la Petricani au fost amânate

Așa cum a informat Club Feroviar, Compania Națională de Căi Ferate CFR SA a anunțat duminică, 1 ianuarie, că în perioada 03.01.2023 – 05.01.2023 se vor face lucrări de reabilitare a trecerilor la nivel cu calea ferată situate pe linia magistrală 800, Bucuresti Nord-Constanța, la km 11+035 (zona Pipera) și la km 13+951 (zona Andronache).

Lucrările urmau a fi realizate de SRCF București, în regie proprie, dar și cu firme de specialitate, prin închidere de linie și interzicerea totală a circulației auto prin trecerile la nivel respective, după următorul program:

  • în data de 03.01.2022, intervalul orar 7,00 – 21,00, se vor executa lucrări în zona trecerii la nivel situată la km 11+035, cu închiderea circulației feroviare pe fir II Băneasa – Pantelimon (circulația feroviară se va realiza pe firul I) și interzicerea circulației auto prin trecerea la nivel.
  • în data de 04.01.2022, intervalul orar 7,00 – 21,00, se vor executa lucrări în zona trecerii la nivel situată la km 13+951, cu închiderea circulației feroviare fir I Băneasa – Pantelimon (circulația feroviară se va realiza pe firul II) și interzicerea circulației auto prin trecerea la nivel;
  • în data de 05.01.2022, în intervalul orar 7,00 – 21,00, se se vor executa lucrări în zona trecerii la nivel situate la km 13+951, cu închiderea circulației feroviare fir II Băneasa – Pantelimon (circulația feroviară se va realiza pe firul I) și interzicerea circulației auto prin trecerea la nivel.

Însă la bariera Petricani lucrările vor începe abia vineri, tot cu închiderea circulației auto, pentru că marți nu fusese obținut avizul Poliției Rutiere.

Ultimele Articole