duminică, februarie 16, 2025
spot_img

GALERIE FOTO Lucrările din stația CF Olteni, finalizate și recepționate. Viteza crește la 120 km/oră

Compania Națională de Căi Ferate CFR SA a recepționat lucrările din stația CF Olteni pe pe Magistrala 900, pentru creșterea vitezei de circulație la 120 km/oră.

Pe intervalul de cale ferată Gălăteni – Rădoești s-au finalizat și recepționat lucrările de reparații capitale pe liniile directe II și III, între km 72+191-74+198, respectiv km 72+516-74+198, inclusiv în zona aparatelor de cale, lucrări care au avut drept scop îmbunătățirea gradului de confort și a condițiilor de circulație, prin creșterea vitezei de circulație a trenurilor de la 70 km/oră la 120 km/oră, a anunțat vineri gestionarul infrastructurii, printr-o postare pe pagina sa oficială de Facebook.

Lucrările din stația CF Olteni, executate de Wiebe România

Lucrările au constat în:

◘ refacerea terasamentului și înlocuirea suprastructurii cf, a traverselor și a prismei de piatră spartă

◘ înlocuirea a 12 schimbătoare de cale cu schimbătoare noi

◘ montare de încălzitoare la macazuri

◘ realizarea de peroane noi la liniile directe din stație

◘ instalatie nouă de iluminat pe peroane

◘ reparații la instalțiile SCB, LC,TTR

◘ asigurarea scurgerii apelor, prin realizarea de drenuri pe toată lungimea liniilor directe

Valoarea contractului a fost de 23,5 milioane de lei, bani asigurați de la bugetul de stat. Executantul lucrărilor este asocierea WIEBE România SRL – SCITA Construct SRL, iar proiectantul ISPCF București.

Foto: WIEBE România SRL/SRCF Craiova

IN THE SPOTLIGHT

Un an de la moartea lui Octavian Udriște. Prietenia de 65 de ani cu Mihai Marcu

Azi se împlinește un an de când ne-a părăsit inginerul Octavian Udriște, cel care și-a dedicat întreaga carieră transportului pe calea ferată și cu...

Ultimele Articole