spot_img
luni, august 15, 2022
spot_img

Se fac din nou lucrări la stația de metrou Pipera, după cele de la finele lunii trecute

Metrorex a anunțat joi dimineață că se fac din nou lucrări la stația de metrou Pipera, iar accesul călătorilor va fi restricționat din această cauză. Este vorba de etapa a doua a lucrărilor.

lucrări la stația de metrou Pipera lucrări la stația Pipera

”Metrorex informează că, în perioada 06.05 – 28.05.2021, continuă lucrările de refacere a finisajelor accesului stației de metrou Pipera, situată pe Magistrala 2. În această perioadă se vor executa lucrări de decopertare a pardoselilor existente (gresie canelată, granit, beton), pregătirea stratului suport în vederea montării noilor placaje și montarea noilor placaje pe suprafața decoperatată (trepte, contratrepte, podest). Pentru buna desfășurare a lucrărilor și pentru siguranța călătorilor, între orele 07:30 – 21:30, în perioada mai sus menționată, traficul pietonal la a doua jumătate a accesului suprateran al stației Pipera va fi închis parțial. Pe toată perioada lucrărilor, zona va fi supravegheată de către personalul specializat Metrorex și securizată cu bandă de semnalizare”, se arată în comunicatul dat publicității de Metrorex.

Lucrări la stația de metrou Pipera, prelungite față de graficul inițial

Acum este vorba de etapa a doua a lucrărilor. Luna trecută, Metrorex anunța că lucrările de la stația de metrou Pipera, situată pe Magistrala 2, vor avea loc în perioada 22.04 – 23.04.2021 și 26.04 – 29.04.2021.

Graficul anunțat atunci era următorul:

În data de 22.04.2021, între orele 10:30 – 21:00 – decopertarea pardoselilor existente (gresie canelată, granit și beton);

În data de 23.04.2021, între orele 07:30 – 21:30 – continuarea lucrărilor de decopertare a pardoselilor și pregătirea stratului suport în vederea montării noilor placaje de granit;

În data de 26.04.2021 – 29.04.2021, între orele 07:30 – 21:30 – montarea noilor placaje pe suprafața decopertată.

Magistrala 2 este cea mai aglomerată a metroului bucureștean, iar stația Pipera – una dintre cele mai solicitate, pentru că aici se află multe clădiri de birouri în care lucrează corporatiști, dar și facilități de producție industrială. (A.B.)

Ultimele Articole