Mihai Chirica anunță că încep lucrări la linia de tramvai de pe bulevardul Tudor Vladimirescu din Iași

2 aprilie 2020

Primăria Municipiului Iași a anunțat miercuri că au început lucrări la linia de tramvai de pe bulevardul Tudor Vladimirescu.

lucrări la linia de tramvai oprirea transportului public în Iași

Primarul Mihai Chirica a declarat că lucrările de reabilitare a tronsonului liniei de tramvai se vor desfăşura, până în luna noiembrie, pe traseul Bucşinescu – bulevardul Tudor Vladimirescu – intersecţie Calea Chişinăului, pe o distanță de aproximativ 2,5 kilometri.

Lucrările vizează şi reabilitarea celor două peroane din staţia Tudor Vladimirescu, reabilitarea podului Tudor Vladimirescu, pe o suprafaţă de 1,2 kilometri şi construirea a două staţii de tramvai, informează Agerpres. “Pentru prima dată în Iaşi va fi introdusă o bandă dedicată pentru tramvai. Ea va fi delimitată cu butoni stradali solari, care nu vor împiedica depăşirea în caz de urgenţă. Butonii stradali ar putea fi aplicaţi şi pe alte tronsoane de tramvai care urmează să fie reabilitate, precum zona Târgu Cucu – Cinci Drumuri, Podu Roş – Ţesătura şi Doi Băieţi – Dancu. Începerea lucrărilor pe bulevardul Tudor Vladimirescu aduce schimbări şi în circulaţia mijloacelor de transport public, fiind impuse restricţii de circulaţie a autovehiculelor”, a spus primarul Mihai Chirica.

Lucrări la linia de tramvai, cu fonduri europene

Proiectul derulat cu fonduri europene intitulat “Reabilitarea infrastructurii de tramvai în Municipiul Iaşi – Reorganizarea circulaţiei pe bulevardul Tudor Vladimirescu” implică şi o serie de modificări în traficul rutier. Lucrările, programate să aibă loc până pe 30 noiembrie, se vor executa pe timp de zi, în intervalul orar 08,00 – 17,00, în zona DN 24 km 193+678 – 194+881. Acestea vor fi făcute pe trei tronsoane: intersecţia Bucşinescu – Podul Tudor Vladimirescu, Podul Tudor Vladimirescu – Calea Chişinăului și Podul Tudor Vladimirescu peste râul Bahlui.

Potrivit proiectului, lucrările constau în desfacerea căii de rulare existente pe jumătate de cale, desfacerea rampelor de acces existente pe jumătate de cale, reparaţii la nivelul tablierului şi suprastructurii, consolidarea podului la nivelul infrastructurii, execuţia căii pe pod pe jumătate de cale, refacerea rampelor de acces pe jumătate de cale, desfacerea căii de rulare existente pe jumătate de cale, desfacerea rampelor de acces existente pe jumătate de cale, reparaţii la nivelul tablierului şi suprastructurii, consolidarea podului la nivelul infrastructurii, execuţia căii pe pod pe jumătate de cale, refacerea rampelor de acces pe jumătate de cale, desfacerea căii existente pe liniile de tramvai, execuţia liniilor de tramvai, reparaţii la nivelul albiei, semnalizare şi marcaje rutiere. Restricţiile de circulaţie pe pod se vor impune corespunzător cu lucrările specifice de reabilitare a podului. Traficul rutier va avea o restricţie de 5 kilometri pe oră, circulaţia desfăşurându-se în ambele sensuri pe jumătate din calea podului.