marți, martie 26, 2024
spot_img

Ce caracteristici au noile locomotive pentru Calea Ferată din Moldova, care vor fi livrate la vară

Cel târziu până la sfârșitul lunii iulie, vor fi livrate 12 locomotive pentru Calea Ferată din Moldova, contractate prin intermediul proiectului finanțat de consorțiul BERD – BEI. În România, ultimele achiziții de locomotive au fost făcute de CFR Călători în 2011.

Adrian Bărbulescu

locomotive pentru Calea Ferată din Moldova

Potrivit Căii Ferate a Moldovei, locomotivele sunt diesel TE33AC, cu motor GEVOI 2. Comparativ cu generația anterioară de locomotive diesel TEIO, locomotivele noi au un nivel mai redus de emisii nocive, cu circa 30%, și un consum cu 15% mai redus. Locomotivele sunt controlate de un sistem cu microprocesor și sistem de diagnostic la bord, precizează TV8.

Potrivit sursei citate, licitația pentru procurarea locomotivelor a fost finalizată la 30 septembrie 2018, fiind selectată compania GE Parts LLC. Contractul a fost semnat pe 6 noiembrie 2018.

Potrivit caietului de sarcini, locomotivele urmează să aibă o capacitate a motorului de 2.982 Kw și să corespundă tuturor standardelor ecologice. O astfel de capacitate au locomotivele seria Evolution modelul TE33A (ТЭ33А). Acesta este un tip de locomotivă diesel dezvoltat de GE Transportation Systems pentru căile ferate cu ecartament de 1.520 mm, specific statelor din spațiul postsovietic și Mongolia.

Noile locomotive pentru Calea Ferată din Moldova, produse în Kazahstan

Locomotivele TE33A sunt asamblate din kituri la o fabrică a General Electric din Kazahstan. Locomotivele de acest tip dispun de un motor GE Evolution Series cu 12 cilindri, de 4.500 cai putere, care oferă o putere mare, productivitate sporită, flexibilitate sporită, costuri mai mici pe durata ciclului de viață și fiabilitate îmbunătățită.

Procurarea locomotivelor este prevăzută în acordul de împrumut cu BERD (din anul 2014), denumit convențional „Restructurarea Căilor Ferate Moldovenești”, în valoare de 52,5 milioane de euro. Ulterior, proiectul a fost cofinanțat de către Banca Europeană de Investiții (BEI), care a oferit alte 50 milioane de euro. Mai târziu, au fost încheiate și două acorduri de grant, de cinci milioane de euro, pentru co-finanțarea achiziționării locomotivelor prin Facilitatea de Investiții pentru Vecinătate (NIF) și acordul de grant în valoare de 250.000 de euro pentru punerea în aplicare a sistemului informațional de management al energiei (EMIS) din Fondul Special al Acționarilor BERD. Astfel, bugetul total al proiectului finanțat de BERD, BEI și UE este de 106,75 milioane de euro.

CFM va reabilita 233 km de cale ferată

Pe lângă achiziționarea locomotivelor, proiectul prevede reabilitarea infrastructurii feroviare a sectorului Bender-Basarabeasca-Etulia-Giurgiulești cu lungimea de 233 km. CFM se obligă să înlocuiască șinele existente cu șină de cale fără sudură marca R65, să repare capital și parțial peste 200 de km de linii, să repare capital 39 de treceri la nivel, precum și să înlocuiască toate generatoarele diesel de la stații cu altele noi.

Potrivit CFM, realizarea lucrărilor de reabilitare la linia de cale ferată Bender-Basarabeasca-Etulia-Giurgiulești și achiziționarea unor locomotive noi va permite majorarea capacității de circulație a liniei de 1,6 ori și majorarea vitezei medii de secție a trenurilor de marfă de la 35 km/oră la 60 km/oră.

Cea mai nouă locomotivă a CFR Călători are nouă ani

În România, ultimele locomotive noi, produse de Softronic Craiova, au fost achiziționate de CFR Călători în perioada 2009-2011.

Vârsta medie a parcului inventar de vehicule feroviare de tracţiune al operatorului feroviar de stat este de 38 de ani la locomotivele electrice și de 44 de ani la cele diesel.

Potrivit unui raport al Consiliului de Supraveghere Feroviară din cadrul Consiliului Concurenței, pe piața românească de transport feroviar există doar trei locomotive electrice mai noi de 10 ani și doar 11 locomotive diesel și 39 electrice cu vârste între 10 și 30 de ani.

La nivelul întregii pieţe, operatorii de transport feroviar deţin în total 1.251 de locomotive, rame şi automotoare, respectiv 2.285 de vagoane. Cea mai mare parte a materialului rulant de tracţiune (84%) are de un grad de uzură ridicat, având o vechime mai mare de 30 de ani, în timp ce în cazul vagoanelor procentul este de 56%.

Ultimele Articole