spot_img
duminică, noiembrie 28, 2021
spot_img

Locomotivă în flăcări la trenul București – Timișoara. Călătorii au fost evacuați

Locomotivă în flăcări duminică seara pe ruta București – Timișoara. Peste 200 de persoane au fost evacuate din tren, în urma unui incendiu care a izbucnit la locomotiva garniturii.

Locomotivă în flăcări

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Timiş, incendiul a izbucnit la locomotiva electrică a unui tren Interregio care circulă pe ruta Bucureşti – Timişoara, în gara din localitatea Recaş.

Conform pompierilor, ard mocnit elementele combustibile ale compresorului principal al locomotivei.

Locomotivă în flăcări. 200 de persoane evacuate

În total, 200 de persoane au fost evacuate din tren, din care 170 au fost transportate cu altă garnitură la Timişoara. Celelalte 30 au refuzat transportul cu trenul, motiv pentru care vor ajunge la Timişoara cu maşini particulare.

În gara din Recaş au intervenit pentru stingerea incendiului opt pompieri cu mai multe autospeciale. Alimentarea cu energie electrică a liniei de contact a fost întreruptă.

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole