spot_img
marți, februarie 7, 2023
spot_img

Locomotivă defectă la 20 de minute de la plecare, la un tren Intercity. Are întârziere două ore

O locomotivă defectă, la doar 20 de minute din plecarea din stația de origine, a făcut ca trenul Intercity Ștefan cel Mare să acumuleze duminică o întârziere de două ore.

Trenul IC 552 a plecat din Suceava, cu destinația finală București Nord, la ora 5.45 însă în zona Dolhasca locomotiva s-a stricat. Trenul a ajuns cu o întârziere de peste 90 de minute la Pașcani, de unde a preluat ramura de Iași, evident și ea întârziată din cauza problemei garniturii de la Suceava, informează Monitorul de Suceava. Întârzierea a crescut, astfel că trenul (care ar fi trebuit să ajungă la ora 11,27 în Gara de Nord din Capitală) a ajuns într-un final cu 118 minute mai târziu față de ora programată, potrivit informațiilor publice ale CNCF CFR SA.

CITEȘTE și FOTO-VIDEO Primul tren Intercity după opt ani de pauză: plusuri și minusuri

Locomotivă defectă. Mersul trenurilor a fost dat peste cap

Conform noului Mers al Trenurilor 2022-2023, care a ingtrat în vigoare duminică, 11 decembrie, IC 552 pleacă de la Suceava la 5.45 și ar trebui să sosească la București Nord la 11.30, după o călătorie de cinci ore și 45 de minute. Viteza maximă pe acest traseu, de 140 km/oră, este atinsă între București Nord și Crivina (Prahova). Perechea, trenul InterCity 551 ”Ștefan cel Mare”, va pleca din București la 17.22 și ar urma să ajungă la Suceava în cinci ore și 42 de minute. Biletele la trenurile IC sunt mai scumpe cu 15% față de cele IR.

Ultimele Articole