miercuri, iunie 26, 2024
spot_img

Locomotivă defectă la un tren al GFR. Circulația feroviară este blocată pe Magistrala 100

Circulația feroviară este blocată sâmbătă dimineață pe Magistrala 100 din cauza unei locomotive aflate la tracțiunea unui tren al Grup Feroviar Român care s-a defectat.

UPDATE. La ora 9,30 trenul de marfă a fost retras din linie curentă, iar cele trei trenuri de călători, care au staționat temporar, și-au reluat circulația pe firul II Vadu Lat – Zăvestreni.

Compania Națională de Căi Ferate CFR SA a anunțat că traficul feroviar este oprit temporar pe intervalul Vadu Lat – Zăvestreni din cauza unei defecțiuni la locomotiva unui tren privat de marfă, în apropiere de stația Zăvestreni. Purtătorul de cuvânt al CNCF CFR SA, Oana Brânzan, a precizat că locomotiva și trenul aparțin GFR.

Trenul de marfă va fi retras din linie curentă cu o locomotivă de ajutor din Chitila, dar până la finalizarea acestei intervenții, următoarele trenuri staționează temporar – IR 1591, în Vadu Lat, R 9001 în Grădinari și IRN 79 în Videle.

Firul I Vadu Lat – Zăvestreni este închis pentru lucrări de tip Quick Wins.

IN THE SPOTLIGHT

FOTO-VIDEO. Cum se lucrează la modernizarea căii ferate Poieni-Agireș

La o lună distanță, Asociația Pro Infrastructura a publicat o nouă filmare și un set de fotografii din care se poate vedea cum se...

Ultimele Articole