GALERIE FOTO Opt voluntari au curățat și revopsit o locomotivă de la Depoul Ploiești

Opt voluntari veniți din București, Craiova și Brașov au curățat și revopsit o locomotivă de la Depoul Ploiești, după o muncă titanică ce a durat 12 ore.

”Imposibilul a devenit posibil, ieri 13/05/2019. Vorbim despre proiectul 823, proiect care îl aveam conturat de mai bine de 2 ani dar care abia ieri au reușit băieții să-l pună în aplicare. Pe băieți îi vedeți în imgini, ei sunt eroii zilei de 13/05, veniți din Craiova, Brașov și București, au dat o fugă până la Ploiești unde EA1 823 îi aștepta în depou lângă placă turnantă, asta și datorită personalului depoului care a făcut posibilă această operațiune”, se arată pe contul de Facebook România Feroviară.

Materialele folosite au fost achiziționate de cei opt voluntari, iar suma totală a depășit 800 de lei, fără să fie luate în considerare cheltuielile fiecăruia pentru transport și mâncare. Numele celor opt voluntari fantastici sunt Mircea Maris, Radu Căpitan, Mădălin Vlaicu, Dumitru Costel, Mihai Nicolae, Adrian Florin Tucă, Sabin Dorian Borsaru și Alexandru Gavrilă.

Cea mai curată locomotivă de la Depoul Ploiești

”Ei fac parte ultima generație de trainspotteri adevărați din România, un grup fantastic și niște voluntari incredibili. Noi ceilalți care nu am putut veni, ne cerem scuze pentru efortul depus de voi în contul nostru. Ei sunt eroii zilei de 13/05 care s-au epuizat fizic la propriu pentru a realiză ceva superb. Au mai fost 2 oameni de la Depoul Ploiești pentru a da o mână de ajutor, superviza activitatea, și lucrul cel mai important, să nu se producă incidente/accidente nefericite”, se mai arată în postare.

După ce a fost spălată, toată partea de jos (zona albastru/roșu) a locomotivei a fost vopsită din nou. Mizeria din acea zonă nu a putut fi îndepărtată decât prin frecare cu șmirghel și nisip în combinație cu soluție activă de spălat. ”Mulțumim domnilor Popescu Gheorghe și Viorel Ionuț Marin care ne-au înțeles și au făcut și ei posibilă această operațiune. Totul depinde acum de Depoul Ploiești să mențină munca noastră, mai este puțin de lucru la un post de conducere, timpul a fost inamicul public numărul 1, dar acum EA 1 823 strălucește cum nu a mai strălucit de 12 ani de când a ieșit de la ultima RK”, mai scriu voluntarii de la România Feroviară.