O locomotivă a luat foc în zona industrială din Constanța. Au intervenit două echipaje ISU

O locomotivă a luat foc în noaptea de 9 spre 10 octombrie (miercuri spre joi), în zona industrială a municipiului Constanţa și pentru stingerea incendiului au intervenit două echipaje ISU Dobrogea.

locomotivă a luat foc

Pompierii militari au fost solicitaţi, în jurul orei 23.00, să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locomotivă Diesel, informează Ziua de Constanța.

Locomotiva tracta un tren cu vagoane platformă ce urmau să fie încărcate cu BCA de la firma Celco. Incendiul a izbucnit în zona industrială a oraşului Constanţa, pe o linie secundară, astfel încât traficul feroviar nu a avut de suferit. La faţa locului au intervenit 13 subofiţeri, cu două autospeciale din cadrul Detaşamentului Palas – ISU Dobrogea şi un echipaj SMURD.  Incendiul ar fi izbucnit la unul dintre motoarele locomotivei.