Contractul privind livrarea de tramvaie la Galați – 10 bucăți, cu lungimea de 18 fiecare – este disputat de o companie românească și una din Turcia.
La finele lunii mai, Municipiul Galați a lansat o procedură pentru achiziția de tramvaie, cu bani din Planul Național de Redresare și Reziliență, după cum a scris la vremea respectivă Club Feroviar.
În sistemul electronic de achiziții publice a fost postat anunțul de licitație ce avea ca obiect ”Achiziția a 10 tramvaie de aproximativ 18 metri destinate transportului public de călători”. Valoarea totală estimată a contractului este de 98.454.000 de lei, echivalentul a 20 de milioane de euro.
Achiziția se va face prin fonduri alocate prin Programul National de Redresare şi Reziliență, Componenta 10 – Fondul local, Obiectul de investiții I.1.1. – Înnoirea parcului de vehicule destinate transportului public (achiziția de vehicule nepoluante). Livrarea primului tramvai se va face cel târziu în luna 15, urmând ca restul tramvaielor să fie livrate până cel mai târziu în luna 22 de derulare a contractului. Va fi inițial furnizat un tramvai pentru probe/acceptare, urmând apoi ca livrările în bloc să continue, câte minimum un tramvai pe lună. Perioada de garanție a tramvaielor va fi de minimum 36 de luni sau minimum 180.000 km de la emiterea Certificatului de fiabilitate.
Astra și Bozankaya vor contractul pentru livrarea de tramvaie la Galați
La evaluarea ofertelor, prețul va conta doar în proporție de 60%, urmând să fie acordați câte 10% pentru următorii factori: podeaua joasă pe toată suprafața de transport a călătorilor, consumul specific de energie de tracțiune, perioada de garanție extinsă și perioada de livrare mai rapidă.
Potrivit anunțului din SEAP, până la termenul limită au fost depuse două oferte din partea unor companii care vor să producă și să furnizeze aceste tramvaie, astfel:
- Ofertant unic: Astra Vagoane Călători S.A.
- Ofertant unic: Bozankaya Otomotiv Mak. İml. İth. Ve İhr. A.Ş.