spot_img
miercuri, decembrie 8, 2021
spot_img

Litoralul pentru toți a început fără bilete de tren online. La casa de bilete în plină pandemie

Programul Litoralul pentru toți a început prost pentru cei care vor să ajungă în stațiunile de la malul Mării Negre. Dacă vrei să ajungi la Eforie Nord, Eforie Sud, Costinești, Neptun sau Mangalia, în această perioadă nu poți să-ți mai cumperi bilete de tren online la CFR Călători.

Adrian Bărbulescu

Litoralul pentru toți peroane moderne la Gara Constanța viteza de circulație CFR Trenurile Soarelui 2020 30 de ore Timișoara-Mangalia Trenurile Soarelui 2019
Calea ferată Constanța-Mangalia este încadrată în categoria C

De la începutul acestei săptămâni, operatorul feroviar de stat a scos din circulație trenurile care circulau direct din București și alte orașe ale țării până la Mangalia, trecând prin toate stațiunile din sudul litoralului românesc.

CFR Călători introduce vagoane suplimentare

Azi, CFR Călători a anunțat că va introduce vagoane suplimentare către și dinspre litoral. ”Cererea de transport către Litoral se menține ridicată în această săptămână, astfel CFR Călători își adaptează în extrasezon capacitatea de transport la solicitările de trafic și suplimentează cu vagoane trenurile spre/dinspre Constanța și Mangalia. Pasagerii care doresc să ajungă sau care se reîntorc de pe litoral au la dispoziție, pe ruta București Nord – Constanța și retur, 12 trenuri InterRegio (6 dus/6 întors), cu o capacitate medie de 700 de locuri/ tren. Unele dintre garnituri pot avea compunerea maximă de 15 vagoane – limita maximă admisă. Turiștilor care vin cu trenurile din toată țara (via București) li se asigură continuitatea călătoriei din stația Constanța către toate stațiunile de pe litoral. Astfel, de la Constanța la Mangalia și retur, circulă zilnic 20 de trenuri Regio (10 dus/10 întors) cu o capacitate medie de 300 de locuri/tren. Și pe această rută trenurile sunt suplimentate cu vagoane”, se arată în comunicatul dat publicității de operatorul feroviar de stat.

Vrei, nu vrei, tot trebuie să te duci la casele de bilete

La finalul aceluiași comunicat, CFR Călători le recomandă pasagerilor să-și cumpere bilete online: ”Recomandăm cumpărarea ONLINE a biletelor de tren pentru a evita aglomerația la ghișee/casele de bilete și manipularea banilor în numerar”.Litoralul pentru toți

Numai că acest lucru este imposibil, așa cum se poate observa din captura alăturată de pe site-ul CFR Călători (coșul de cumpărături tăiat din dreapta butonului ”Detalii/Preț”), din cauza faptului că primul tren este InterRegio, iar al doilea (de la Constanța spre Mangalia) Regio. Este o problemă mai veche pe care nici actuala conducere a CFR Călători n-a reușit s-o rezolve: nu se pot cumpăra online bilete la trenuri Regio, ci doar la cele InterRegio sau Regio Expres.

În atari condiții, ești nevoit să te duci ori la agenție, ori la o casă de bilete dintr-o gară pentru a-ți cumpăra bilet de tren. O soluție ar fi să-ți cumperi bilet de tren online doar până la Constanța, unde cobori din tren, fugi până la casa de bilete, îți iei legitimație de călătorie pentru Constanța-Costinești, de exemplu, și te duci apoi la peron pentru a prinde cealaltă garnitură. Oricum ai proceda, nu poți să eviți interacțiunea cu casierul și cu ceilalți oameni care stau la coadă, în plină pandemie de coronavirus.

O soluție intermediară ar fi să te duci la automatele de vânzare a biletelor din Gara de Nord sau Gara Constanța și să-ți iei de acolo bilet la trenul Regio. Tot trebuie să intri în aglomerație și să atingi ecranul și tastele automatului, pe care nu poți să știi cine le-a mai atins înaintea ta. Asta în condițiile în care totul ar fi putut fi rezolvat simplu, din fața calculatorului de acasă, ocolind orice risc de infectare.

Astra Trans Carpatic nu a anulat trenurile directe spre Mangalia și vinde bilete online

compensația în transportul feroviar la mare cu trenul Astra Transcarpatic revine la Mangalia Astra Transcarpatic revine la Constanța
FOTO România Feroviară

Operatorii privați de transport feroviar de călători dau dovadă de mai multă adaptabilitate la nevoile de mobilitate ale românilor spre și dinspre litoralul românesc.

Astfel, în vreme ce CFR Călători a anulat trenurile directe București-Mangalia și retur, operatorul arădean Astra Trans Carpatic le-a menținut și în această perioadă. Și, evident, se pot cumpăra bilete online. Asta dacă mai era nevoie să fie punctată diferența dintre stat și privat, în toate domeniile, nu doar în cel feroviar.

Programul Litoralul pentru toți nu e corelat cu transportul feroviar

Problema transportului spre sudul litoralului în extrasezon persistă de ani buni.

Chiar dacă la 1 septembrie intră în vigoare programul Litoralul pentru toți, CFR Călători retrage din circulație garniturile directe, fiind necesară schimbarea trenului la Constanța. Ce-i drept, în această toamnă trenurile sunt corelate corespunzător, în așa fel încât ai la dispoziție 20-25 de minute pentru a schimba trenul, nu două ore, cum s-a întâmplat în alți ani.

Cei care apelează la programul de toamnă sau primăvară al hotelierilor de pe litoral sunt în general persoane cu venituri modeste, care nu și-au permis un sejur în plin sezon, când prețurile erau mult mai mari. Și care nu au neapărat mașină.

Pentru corecta informare a cititorilor, prezentăm în cele ce urmează lista trenurilor de la București la Constanța și de la Constanța la Mangalia care circulă în această perioadă:

Tren BUCUREȘTI NORD plecare CONSTANȚA sosire
IR 1581 7:00 9:20
IR 1681 9:35 11:35
IR 1583 14:00 16:20
IR 1683 16:00 18:00
IR 1585 17:00 19:23
IR 1587 20:10 22:33
Tren CONSTANȚA plecare BUCUREȘTI NORD sosire
IR 1586 5:30 7:53
IR 1580 8:20 10:41
IR 1682 12:50 14:49
IR 1582 14:00 16:19
IR 1584 17:00 19:19
IR 1684 18:50 20:51
Tren CONSTANȚA plecare MANGALIA sosire
R 8381 6:15 7:20
R 8383 7:45 8:53
R 8385 9:45 10:46
R 8387 12:15 13:17
R 8389 13:45 14:49
R 8391 15:15 16:17
R 8393 16:45 17:49
R 8395 18:15 19:21
R 8397 19:45 20:46
R 8399 21:15 22:16
Tren MANGALIA plecare CONSTANȚA sosire
R 8380 5:20 6:22
R 8382 6:30 7:42
R 8384 8:00 9:11
R 8386 11:30 12:30
R 8388 12:30 13:38
R 8390 14:00 15:09
R 8392 15:30 16:39
R 8394 17:00 18:07
R 8396 18:30 19:43
R 8398 20:00 21:08

 

 

 

 

 

 

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole