spot_img
joi, octombrie 28, 2021
spot_img

Litoralul pentru toți a început fără trenuri directe, fără bilete online și cu pensionari umiliți

Minivacanța de 1 Mai și Paști, ”marea evadare” după restricțiile de circulație aflate în vigoare în aceeași perioadă a anului trecut, s-a încheiat. Sezonul la malul mării continuă  prin intermediul programului Litoralul pentru toți. Însă nici în acest an nu s-au rezolvat problemele care persistă de foarte mult timp: nu sunt trenuri directe spre stațiunile din sudul litoralului, nu se pot cumpăra bilete online, iar pensionarii sunt pur și simplu umiliți.

Adrian Bărbulescu

Programul își propune să extindă sezonul de pe litoralul Mării Negre cât mai mult în afara celor trei luni de vară.

Programul Litoralul pentru toți, de la Miron Mitrea și Radu Mazăre la Elena Udrea

Litoralul pentru toțiEl a fost lansat cu surle și trâmbițe, în anul 2000, de către ministrul Turismului de la acea vreme Dan Matei Agathon. Apoi, odată cu înființarea Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, în 2003, popularizarea sa a fost preluată de ministrul Miron Mitrea. În demersurile sale de a atrage cât mai mulți turiști în extrasezon pe litoral, acesta a fost susținut de primarul de la acea vreme al Constanței, Radu Mazăre, între timp ajuns în spatele gratiilor.

Încă de atunci, programul era promovat având în vedere aproape exclusiv stațiunea Mamaia (dată fiind implicarea lui Radu Mazăre și neimplicarea celorlalți primari de pe litoral), chiar dacă aceasta nu pare a fi destinată oamenilor cu venituri reduse, care nu-și permit un sejur în plin sezon la mare. Dar lucrurile nu s-au schimbat aproape deloc în ultimii 20 de ani. Că doar nu era să se preocupe ministrul Turismului Elena Udrea, bunăoară, de îmbunătățirea condițiilor de transport feroviar.

Tarife mai mici ca niciodată anul acesta prin programul Litoralul pentru toți

Să revenim în prezent. ”Programul Litoralul pentru Toți se desfășoară în perioada 3 mai-20 iunie și 1 septembrie-15 octombrie, iar în cadrul lui se înscriu an de an hoteluri de 2, 3 și 4 stele din toate stațiunile de pe litoralul românesc. Acestea oferă în cadrul programului pachete turistice de șase nopți de cazare cu prețuri începând de la 199 lei/persoană/sejur”, se arată în prezentarea de pe site-ul LitoralulRomânesc.ro.

Anul acesta, tarifele sunt mai mici, chiar de 99 lei/persoană/sejur de cinci nopți de cazare în stațiunile din sudul litoralului. În stațiunea Mamaia, tarifele sunt mai mari, de 500 lei pentru cinci nopți de cazare la un hotel de trei stele cu mic dejun inclus pentru două persoane, dar tot ieftin este.

“Prețurile sunt poate mai mici ca niciodată. Pe hoteluri, o parte din costuri sunt deja fixe, personalul este angajat. Hotelierii prefera să aibă hotelurile pline și în această perioadă”, spune proprietarul unui hotel de pe litoral, citat de Știrile Pro TV.

Cinci probleme majore în transportul feroviar spre Marea Neagră

Până aici, toate bune și frumoase, dar se pune  firesc întrebarea (din păcate aceeași de două decenii): cum ajungem acolo? Asta în condițiile, așa cum am mai menționat, în care se presupune că programul se adresează oamenilor cu venituri reduse, în general pensionari, care nu au mașină ori nu se mai încumetă să conducă la drum lung.

Și în acest punct ne lovim de probleme peste probleme. Club Feroviar le-a sintetizat după cum urmează:

  1. Nu există trenuri directe spre stațiunile din sudul litoralului

licitațiile CFR gări din județul Constanța peroane moderne pe litoralAșa cum am arătat, în stațiunile din sudul litoralului sunt cele mai mici tarife la cazare. Însă între București (ce să mai vorbim de alte orașe ale țării?) și Mangalia, cu trecere prin Eforie Nord, Eforie Sud, Costinești și Neptun, nu circulă în această perioadă niciun tren direct.

La orice oră ai pleca spre mare, trebuie să schimbi trenul la Constanța, din Interregio în Regio. Cea mai rapidă variantă de transport feroviar (trei ore și 21 de minute) București Nord-Mangalia este IR 1683 plus R 8395, cu plecare la 16,00 și sosire la 19,21. Timpi de parcurs decenți sunt și în prima parte a zilei, însă rămâne inconvenientul schimbării garniturii în Gara Constanța, unde nu sunt (încă) europeroane, iar urcarea și coborârea din tren, mai ales pentru persoanele trecute de o anumită vârstă și cu bagaje voluminoase se dovedește a fi o adevărată aventură.

  1. Automotoare Malaxa pe Constanța-Mangalia

FOTO mangalianews.ro

De la București la Constanța, condițiile de călătorie sunt civilizate, cu vagoane moderne, dotate cu instalație de climatizare.

Însă pe relația Constanța-Mangalia în extrasezon circulă în principal automotoare Malaxa, în care urcarea sau coborârea este extrem de dificilă. Așa că schimbarea trenului la Constanța devine și mai problematică. Nemaipunând la socoteală ”confortul” din aceste automotoare, la nivelul anilor 40-50 ai secolului trecut.

  1. Nu se pot cumpăra bilete online

Trecând peste acest inconvenient, ajungem la problema cumpărării biletelor. Cum suntem în secolul 21, ne-am putea gândi să le cumpărăm online. Ei bine, la CFR Călători acest lucru nu este posibil, pentru că al doilea tren are rang de Regio.

Club Feroviar a semnalat această problemă încă din toamna lui 2020, însă fosta conducere a CFR Călători, în frunte cu Dan Marian Costescu, nu a găsit de cuviință să caute o rezolvare. În plină pandemie, oamenii sunt trimiși să se îmbulzească la casele de bilete sau la agențiile CFR, ca acum 30 de ani.

  1. Pensionarii sunt umiliți

Până la Constanța, biletele se pot cumpăra online, fiind vorba de trenuri Interregio. Facilitatea nu este însă disponibilă pentru pensionari și nici pentru veteranii de război sau urmașii acestora (văduve în special). Posesorii de cupoane cu reducere de 50% pentru pensionari nu-și pot cumpăra bilete online de pe site-ul CFR Călători și sunt trimiși să stea la coadă la casele de bilete.

  1. Transferul de la gară la hotel

O ultimă problemă identificată de Club Feroviar pentru vacanța în extrasezon este transferul la locul de cazare. Alte companii feroviare din Europa oferă – contra unei sume suplimentare sau inclus în costul biletului – transferul la destinația finală, cu mijloace auto. Nu fac acest lucru nici CFR Călători, dar nici hotelierii, care, teoretic, ar trebui să fie interesați să-și atragă cât mai mulți clienți, prin oferirea de facilități suplimentare.

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole