spot_img
vineri, ianuarie 21, 2022
spot_img

Lista meseriilor care vor beneficia de Legea Statutului Personalului Feroviar

Nu toate meseriile din structura organizatorică a companiilor de cale ferată vor beneficia de Legea Statutului Personalului Feroviar, existând o anumită opoziție din partea Ministerului Transporturilor față de anumite meserii.

Subiectul a fost discutat marți de reprezentanți ai Federației Drum de Fier cu oficiali ai Ministerului Transporturilor. Ministerul a solicitat eliminarea a 46 de poziții, respectiv o treime din întregul nomenclator ce cuprinde 134 de poziții.

De exemplu, ministerul nu a fost de acord cu includerea unor meserii precum administrator sistem, agent comercial, analist servicii clienți, bobinator, casier etc.

Pentru cele 46 de poziții propuse spre eliminare, ministerul a propus sindicatelor să prezinte puncte de vedere și argumentații privitoare la necesitatea introducerii acestor funcții pe listele personalului implicat în siguranța feroviară.



Legea Statutului Personalului Feroviar, prorogată până în aprilie 2022

Următoarea întâlnire va avea loc miercuri, 5 ianuarie. Sindicatele informează că s-a stabilit ca de la data de 1 ianuarie valoarea tichetului de masă să fie de 20 lei.

Informațiile au apărut pe pagina de FB CCM CFR – STATUTUL FEROVIARULUI

Citește aici ce spun sindicatele și patronatele despre Legea statutului personalului feroviar din România.

Statutul este prorogat până la 1 aprilie 2022 (Legea nr. 195/2020 privind Statutul personalului feroviar). Această lege aprobă pentru personalul feroviar, atât din cadrul instituţiilor publice, cât şi din cadrul operatorilor economici cu capital majoritar de stat, drepturi de natură salarială şi de asistenţă socială cu impact asupra bugetului de stat generat, în principal, de creşterea compensaţiei serviciului public de transport feroviar de călători şi a cheltuielilor cu administrarea infrastructurii feroviare de circa 978 milioane lei.

Ultimele Articole