Lisabona va organiza o licitatie pentru achizitia a 14 metrouri

Guvernul portughez a aprobat o investitie, in valoare de 210 milioane euro, in scopul de a spori capacitatea retelei de transport cu metroul din Lisabona. In acest sens, proiectele se vor derula pe mai multe etape.

Astfel, intr-o prima etapa va fi lansata, in luna iulie, o licitatie ce cuprinde livrarea a 14 metrouri, compuse din cate trei unitati.

Achizitia este estimata la 110 milioane euro si este sustinuta din fonduri de la bugetul de stat.

Restul de 100 milioane de euro, vor fi utilizati pentru modernizarea sistemelor de semnalizare si a echipamentelor de control al trenurilor si de siguranta. O parte dintre acestea sunt extrem de invechite, fiind in uz inca din anii ’70. Cei 100 de milioane de euro nu vor proveni de la bugetul de stat, ci din Fondul de Mediu.

In proces de modernizare vor intra trei linii de metrou: Verde, Albastra si Galbena.

Important de mentionat este ca Metroul din Lisabona, alaturi de Metroul din Porto, va putea sa utilizeze circa 180 de milioane de euro din Fondul de Coeziune pentru a finanta extinderea liniilor.