O linie ferată din portul Drobeta-Turnu Severin va fi reabilitată cu fonduri europene, iar Ministerul Transporturilor a aprobat indicatorii investiției.
Pe site-ul ministerului a fost postat, în consultare publică, proiectul de Hotărâre de Guvern pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții ”Reabilitarea și modernizarea infrastructurii portuare în portul Drobeta-Turnu Severin”.
Portul Drobeta-Turnu Severin este în subordinea Companiei Naționale Administrația Porturilor Dunării Fluviale SA Giurgiu (APDF) și este amplasat pe malul stâng al fluviului Dunărea, între km 927 și km 933+300. Suprafaţa teritoriului portuar administrat de APDF în portul Drobeta Turnu Severin este de 139.442,11 m2. Lungimea cheurilor pereate/verticale/mal natural aflate în administrarea APDF este de cca. 1.400 m. Portul este de tip fluvial, permițând acostarea navelor și a barjelor de până la 3000 t.
Portul este racordat la rețeaua locală şi națională de drumuri: DN6/E94 București – Drobeta Tr. Severin – Timișoara, DN67 Drobeta Tr. Severin – Târgu Jiu şi DN56A Drobeta Tr. Severin – Calafat, precum şi la rețeaua de cale ferată București – Drobeta Tr. Severin – Timișoara.
Linie ferată din portul Drobeta-Turnu Severin de 260 m, inclusă în proiect
Prin studiul de fezabilitate elaborat în perioada 2022 – 2023, cu finanțare de la bugetul de stat, se propun lucrări de modernizare și reabilitare în două dintre cele trei amplasamente ale portului Drobeta-Turnu Severin, respectiv în portul comercial și portul de pasageri.
Pentru portul comercial se propune reabilitarea cheului vertical pe toată lungimea de 300 m, reabilitarea filelor de rulare ale macaralelor de cheu, precum și a platformei și a liniilor de cale ferată (pe o lungime de 260 m) dintre cele două file de rulare ale macaralei, reabilitarea platformei pentru depozitare-operare mărfuri (3.500 mp), reabilitarea sistemului de preluare a apelor pluviale, realizarea sistemului de supraveghere video şi control acces în incintă.
Pentru portul de pasageri se propune realizarea următoarelor tipuri de lucrări:
– reabilitarea cheului pereat existent, în lungime de 580 m, prin executarea de lucrări de refacere locală a betonului degradat din pereu și grinda intermediară;
– modernizarea cheului, în lungime de 170 m, din dreptul danelor de bunkeraj din aval, prin translatarea frontului de acostare cu cca. 15 m spre apă, în aliniamentul cheului pereat, în lungime de 580 m, din amonte;
– reabilitarea platformelor și a drumului existent pe o suprafață de 10.850 mp;
– lucrări de reabilitare a trotuarului din lungul cheului, inclusiv în dreptul cheului refăcut din zona danelor de bunkeraj (3.040 mp), montarea balustradelor de protecție spre apă;
– lucrări de reabilitare a sistemului de iluminat de pe coronamentul cheului;
– lucrări de împrejmuire a incintei portuare, montarea unei instalații de iluminat și supraveghere video a perimetrului incintei portuare;
– montarea a două stații de alimentare cu energie electrică a autoturismelor (11 sisteme duble de alimentare 1×5, 2×3);
– reabilitarea sistemului de alimentare cu apă a navelor;
– reabilitarea sistemului de canalizare pluvială;
– reabilitarea sistemului de semnalizări de navigație;
– alimentarea cu gaze naturale a portului prin racordarea acestuia la rețeaua orașului Drobeta-Turnu Severin.
Valoarea totală a investiției (inclusiv TVA) este de 124.560.935 lei, din care lucrările propriu-zise de construcții-montaj reprezintă 106.692.068 lei. Durata de realizare a investiției este de 24 de luni.