sâmbătă, mai 17, 2025

O linie de tramvai din Oradea va fi refăcută total, de la șine la refugii pentru călători

O linie de tramvai din Oradea, cu o lungime de 674 m, va fi refăcută total de Primărie, de la șine la refugii pentru călători.

În sistemul electronic de achiziții publice a fost postat anunțul de licitație ce are ca obiect ”Furnizare și montaj: “Refacerea integrală a liniei de tramvai și înierbarea ei pe o lungime de 674 m cale dublă, tronson cuprins între Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea și strada Padișului”. Valoarea totală estimată a contractului este de 4.999.606,02 lei, echivalentul a un milion de euro.

Se vor face lucrări de suprastructură în linie curentă: înlocuirea prismului de piatră spartă în grosime de minimum 25 cm sub talpa traversei, pozarea traverselor din beton armat, prinderea șinelor TIP 49 de traverse, fixarea definitivă a șinelor, umplerea platformei cu piatră spartă, burajul traverselor și profilarea prismei căii.

De asemenea, se vor executa lucrări pentru refacerea pasajelor la nivel în intersecțiile cu străzile laterale și a pasajelor la nivel pentru accesul la casele familiale. Pentru asigurarea izolării sonore, vibrațiilor și electrică a șinei de tramvai, se va utiliza un sistem de amortizare pe toată lungimea liniei, fie că se găsește în zona înierbată, fie în zona trecerilor la nivel. Pe toată lungimea liniei, cu excepția intersecțiilor cu străzile laterale și a stațiilor de tramvai, se va realiza înierbarea liniei.



Linie de tramvai din Oradea, dotată cu refugii moderne

Totodată, se vor realiza două refugii pentru călători, unul pentru fiecare stație de tramvai. Acest refugiu se va realiza din oțel galvanizat și vopsit în câmp electrostatic cu secțiuni dreptunghiulare sau pătrate și vopsit prin pulverizare. Acoperișul va fi format din sticlă securizată de minimum 6 mm. Pereții laterali și cei din spate vor fi din sticlă securizată de 6 mm. Refugiul va fi dotat cu instalație de iluminat cu bandă led și cu panou electronic de informare a pasagerilor.

Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este data de 22 mai 2024, ora 15:00. Oferta trebuie să fie valabilă până pe 22 august 2024.

IN THE SPOTLIGHT

Primul tren regional electric construit de PESA pentru România va fi prezentat în premieră absolută la Conferința de Operatorie Feroviară & Material Rulant

Primul tren regional electric construit de PESA Polonia pentru România va fi prezentat în premieră absolută la Oradea, în cadrul Conferinței de Material Rulant,...

Ultimele Articole