spot_img
vineri, decembrie 3, 2021
spot_img

Linia ferată spre Aeroport Otopeni, în recepție finală

CFR SA și constructorul liniei spre Aeroportul Otopeni, consorțiul condus de către firma gălățeană Arcada, au decis prelungirea contractului cu 73 de zile calendaristice, termenul expirând în primele zile ale lunii aprilie. Lucrările sunt însă încheiate și se face recepția zilele acestea.

Cătălin Drulă cu calea ferată transport la Aeroportul Otopenibiletele de tren spre aeroport

 

Anunțul a fost publicat miercuri în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Potrivit acestuia, cauza ar fi caz de forță majoră, astfel: „în perioada cuprinsă între lunile martie 2020 și ianuarie 2021, antreprenorul s-a confruntat cu diverse evenimente de risc, generate de modificările legislative datorate pandemiei COVID-19, evenimente care au produs întârzieri în desfășurarea activităților antreprenorului în conformitate cu programul de execuție”.

Surse din cadrul proiectului au explicat pentru Club Feroviar că termenul inițial era de 20 ianuarie. Au fost însă făcute câteva lucrări suplimentare de ușurare a accesului care era prevăzut inițial să fie realizate într-o fază ulterioară. Acestea ar fi un punct de oprire și un culoar de trecere peste pasaj. Acestea au dus la prelungirea termenului contractual.

În altă ordine de idei, expertiza realizată anul trecut privind un posibil impact al noii linii asupra sistemelor de dirijare și navigație aeriană la Otopeni a indicat inexistența vreunui impact negativ, au mai spus surse consultate.

 



Anul trecut contractul a înregistrat o majorare de aproximativ 4 milioane de lei pentru elaborarea studiu de impact privind potenţialele interferenţe de propagare a semnalului ILS/DME 08R, prin obstacolare și realizarea capetelor pereţilor mulaţi şi a baretelor în zona de incidenţă a proiectului cu staţia de metrou de pe Magistrala 6, potrivit unui alt anunț din Jurnalul Oficial al UE. (D.C.)

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole