luni, aprilie 15, 2024
spot_img

Elveția: linia ferată directă Neuchâtel – La Chaux de Fonds a primit undă verde

O legătură feroviară despre care se vorbește de peste un sfert de secol, linia ferată directă Neuchâtel – La Chaux de Fonds,  a primit în sfârșit undă verde din partea Camerelor federale din Elveția. Între timp, costurile estimate au crescut de patru ori.

Adrian Bărbulescu

linia ferată directă Neuchâtel

Linia ferată directă dintre Neuchâtel și La Chaux de Fonds din Elveția va deveni realitate în anii următori, după ce, la finele lunii iunie, Camerele federale au apobat definitiv proiectul.

Aproape două miliarde de franci elvețieni (aproximativ 1,8 miliarde de euro) vor fi investiți de Confederația Elvețiană în următorii 15 ani în cantonul Neuchâtel. Cu prilejul votului final, Consiliul Național și statele membre ale confederației au dat gir pentru două dosare în care sunt integrate proiectele din Neuchâtel, adică creditul de angajament pentru drumurile naționale și dezvoltarea infrastructurii feroviare la orizontul anului 2035.

Cel mai așteptat proiect este cel al liniei directe, denumit TransRUN (acronim pentru Transport entre Régions Urbaines Neuchâteloises). El prevede construcția a două tuneluri, fiecare cu câte o cale ferată simplă, cu gabarit care să permită circulația trenurilor etajate, sun Vue des Alpes (5,7 km) și sub Muntele Chaumont (6,2 km), cu o gară de întâlnire la Cernier, pe tronsonul suprateran (1,3 km). Distanța dintre Neuchâtel și La Chaux-de-Fonds va fi astfel redusă de la 29,5 la 16,7 kilometri și, prin creșterea vitezei de circulație, va permite reducerea la jumătate a timpului de parcurs dintre cele două orașe.

O istorie de 162 de ani pentru linia ferată directă Neuchâtel – La Chaux de Fonds

Calea ferată dintre dintre Neuchâtel și La Chaux-de-Fonds are o istorie de 162 de ani. În iulie 1857, compania Jura-Industriel deschide circulației linia. Doi ani mai târziu, în noiembrie are loc deschiderea tunelului Mont-Sagne, care permite legătura dintre La Chaux-de-Fonds și Convers, dar și a liniei dintre Les Hauts-Geneveys și Neuchâtel, împreună cu gara înfundată de la Chambrelien.

În iulie 1860 are loc deschiderea tunelului Loges, care unește Les Hauts-Geneveys și Les Convers, făcând posibilă legătura dintre Neuchâtel și La Chaux-de-Fonds. În 1913 CFF preia calea ferată, care până atunci se afla în proprietatea unei firme private, iar în 1931 are loc electrificarea.

În 1993 apare pentru prima oară ideea unei conexiuni directe între cele două orașe. Este prezentat proiectul unei linii de metrou care are fi urmat să facă legătura directă între La Chaux-de-Fonds și Neuchâtel, cu o oprire intermediară la Fontaines. Însă în 2002 proiectul liniei de metrou este îngropat de Consiliul de Stat, care-l consideră prea scump și incompatibil cu rețeaua de cale ferată.

Apoi, doi ani mai târziu, Guvernul prezintă primul său proiect TransRUN, cu o linie directă între Neuchâtel și La Chaux-de-Fonds, via Cernier, a cărei construcție este estimată la 550 milioane de franci elvețieni.

În decembrie 2009, Consiliul de Stat semnează un parteneriat cu CFF pentru a găsi modalitatea de finanțare a proiectului TransRUN, al cărui cost a sărit deja la 850 milioane de franci elvețieni. Entuziasmul se spulberă în septembrie 2012, când un vot la nivelul cantonului în favoarea proiectului cade cu 50,29% ”nu”.

În decembrie 2015, este introdusă cadența la jumătate de oră între Neuchâtel et La Chaux-de-Fonds, iar trenurile nu mai opresc la Chambrelien, Geneveys-sur-Coffrance și Hauts-Geneveys.  CFF exploatează linia în colaborare cu BLS AG, o companie feroviară elvețiană creată în 2006 prin fuziunea dintre BLS Lötschbergbahn și Regionalverkehr Mittelland AG. Ea este deținută în proporție de 55,8% de cantonul Berna și de 21,7% de Confederația Elvețiană.

În februarie 2016, alegătorii din Neuchâtel acceptă, cu 84% ”da”, proiectul Mobilité 2030, care prevede în principal o prefinanțare de 110 milioane de franci elvețieni (aproximativ 99 milioane de euro) pentru lucrările la linia directă dintre Neuchâtel și La Chaux-de-Fonds.

Tot în februarie, dar în 2019, Consiliul Statelor acceptă propunerea Comisiei de transporturi de a construi linia directă în loc de a moderniza tronsonul existent. La începutul lunii iunie, Consiliul Național adoptă aceeași poziție. În fine, pe 21 iunie cele două camere ale Parlamentului validează definitiv proiectul.

Modernizare vs linie nouă

Utilizarea liniei Neuchâtel – La Chaux-de-Fonds a crescut foarte mult în ultimii ani, mai ales datorită introducerii, în 2016, a cadenței trenurilor de jumătate de oră. În aceste condiții, Confederația Elvețiană estimează că începând cu 2030 va apărea o reală problemă de capacitate a acestui sector de cale ferată.

Oficiul Federal de Transport a propus inițial modernizarea liniei și introducerea a patru trenuri pe oră (două rapide, care să parcurgă distanța în 23 de minute, și două ”lente” – 28 de minute). Sumele necesare ar fi fost de 290 milioane de franci pentru tunelul de la Chambrelien și de 430 milioane de franci pentru modernizarea liniei propriu-zise. Valoarea totală a investiției s-ar fi ridicat deci la 720 milioane de franci (647,5 milioane de euro), fără a mai lua în calcul cea de-a treia linie necesară la Vauseyon – alte aproximativ 200 milioane de franci (180 milioane de euro).

De cealaltă parte, linia directă va permite, în afară de rezolvarea problemei ”strangulării” de la Vauseyon, reducerea semnificativă a duratei călătoriei și dublarea transportului public în canton. Astfel, se vor putea opera patru trenuri rapide pe oră, cu un timp de parcurs de numai 14 minute.

Operatorii feroviari abia așteaptă

Realizarea acestui îndrăzneț proiect de infrastructură este așteptată deopotrivă de CFF și de alți operatori feroviari. Recent, compania TransN din Neuchâtel, care operează linii de autobuz urbane și regionale, a anunțat că vrea să-și extindă și activitățile feroviare, în colaborare cu CFF.

”Am semnat o scrisoare de intenție cu CFF, cu care noi deja colaborăm, pentru a dezvolta noi sinergii în exploatarea liniilor feroviare din canton”, a declarat Pascal Vuilleumier, directorul general al companiei.

TransN exploatează deja Littorail (între Neuchâtel și Boudry) și liniile dintre La Chaux-de-Fonds și Les Ponts-de-Martel și între Le Locle și Les Brenets. Concesionară a liniei dintre Travers și Buttes, ea împarte cu CFF exploatarea tronsonului care leagă Neuchâtel de Val-de-Travers. De asemenea, compania asigură o parte din legăturile de pe linia dintre Neuchâtel, La Chaux-de-Fonds și Le Locle.

”Suntem pe cale să ne punem de acord cu CFF asupra unui contract strategic care ar urma să fie operațional din această toamnă”, adaugă Pascal Vuilleumier. De menționat faptul că, în afară de trenurile spre Buttes, CFF nu utilizează linia dintre Neuchâtel și Les Verrières decât pentru cele trei trenuri de navetă pe zi spre Frasne și TGV-ul de la Lausanne.

Directorul general al TransN nu ascunde faptul că societatea urmează îndeaproape dezvoltarea proiectelor feroviare din cadrul programului Mobilité 2030, cu precădere fiind vizată viitoarea linie directă între Neuchâtel și La Chaux-de-Fonds. ”Totul este în continuare deschis în domeniul colaborărilor posibile cu CFF. Dar țin să reamintesc faptul că la finele anilor 2000, când s-a început să se vorbească de apropierea dintre TN și TRN care în final a dat naștere companiei TransN, ideea era de a avea o companie regională unică în perspectiva liniei directe”, a mai spus Pascal Vuilleumier.

IN THE SPOTLIGHT

ARIC susține de 25 de ani rolul inginerilor consultanți

  Asociație profesională nonguvernamentală, apolitică și nonprofit, Asociația Română a Inginerilor Consultanți (ARIC), grupează companii și specialiști din domeniul proiectării și consultanței inginerești. Înființată în anul...

Ultimele Articole