spot_img
sâmbătă, ianuarie 29, 2022
spot_img

Proiect de lege pentru limitarea interimatelor la conducerea companiilor de stat

Deputatul USR Cristina Rizea a depus o iniţiativă legislativă privind limitarea interimatelor la conducerea instituţiilor şi companiilor publice. În mandatul său la Ministerul Transporturilor, colegul său de partid Cătălin Drulă a numit tot directori interimari la companiile feroviare.

”De 30 de ani, România suferă de sindromul <La instituţia X îl punem pe Cutărescu că e de-al nostru>. Fără ca acel Cutărescu să dovedească, în urma unui concurs, că e cel mai bun pentru postul respectiv. Pur şi simplu pentru că legea, în forma actuală permite acordarea şi reînnoirea fără limită a mandatelor provizorii ale directorilor şi ale administratorilor instituţiilor publice. Aceste mandate provizorii se acordă de către preşedinţi de CJ-uri, primari, miniştri. Deci, de către oameni de partid. Nu puţine sunt situaţiile în care cei numiţi răspund mai degrabă la comenzile de partid decât la nevoile de performanţă ale instituţiei publice pe care o conduc. Ce am propus eu, acum, este ca numirile să fie limitate, o persoană să nu poată avea mai mult de un mandat provizoriu. Dacă tot este cel mai bun, sigur o poate dovedi câştigând concursul pentru acel post. În plus, se impune şi obligativitatea ca anunţurile pentru funcţiile de conducere în instituţiile publice să fie făcute cunoscute unui public cât mai larg. Avem foarte mulţi oameni capabili în România, care stau deoparte pentru că nu au posibilitatea de a accede la aceste posturi vacante, din motive care nu ţin de ei, printre care şi acela că anunţurile sunt făcute în publicaţii cu audienţă restrânsă”, a declarat deputatul USR Cristina Rizea, conform unui comunicat de presă al USR, citat de News.ro.



Limitarea interimatelor la un singur mandat provizoriu

În conformitate cu legislaţia în vigoare, la regiile autonome, companiile şi societăţile naţionale la care se vacantează unul sau mai multe posturi de administrator, autoritatea publică tutelară, respectiv Consiliul de Administraţie, după caz, poate proceda la desemnarea unor administratori provizorii, pe durata de patru luni, cu posibilitatea prelungirii, pentru motive temeinice, până la maximum șase luni.

Similar, în cazul în care au fost delegate atribuţii de conducere a întreprinderii publice către directori, iar respectivul post de director rămâne vacant, Consiliul de Administraţie poate desemna un director provizoriu, pe durata de patru luni, cu posibilitatea prelungirii, pentru motive temeinice, până la maximum șase luni.

Cătălin Drulă a numit directori interimari și le-a prelungit mandatele

În mandatul său la conducerea Ministerului Transporturilor (23 decembrie 2020-8 septembrie 2021), Cătălin Drulă, coleg de partid cu Cristina Rizea, nu a organizat concursuri pentru posturile de directori generali la companiile feroviare, ci a numit tot interimari.

Cărora le-a și prelungit mandatele. De notorietate este cazul lui Ovidiu Vizante, directorul general al CFR Călători, căruia i-a fost prelungit mandatul la conducerea societății chiar după incidentul cu trenul cu copii ținut în câmp la Fundulea timp de nouă ore.

Ultimele Articole