joi, februarie 20, 2025
spot_img

Două licitații pentru reparații vagoane, lansate de CFR Călători în Ajunul Paștelui

În Ajunul Paștelui, Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători SA a lansat două licitații pentru reparații vagoane.

În sistemul electronic de achiziții publice a fost postat anunțul de licitație ce are ca obiect ”Servicii de reparaţie planificată tip RTG, înlocuire roţi monobloc, osii-ax, discuri de frână, coroane pentru discuri de frână uzate complet sau defecte la osiile montate, servicii de înlocuire de subansamble/piese/materiale constatate pe fluxul de reparaţie că necesar a fi efectuate la vagoanele de călători seria 1090”. Valoarea totală estimată a contractului de tip acord cadru ce se vrea a fi încheiat pentru un an și jumătate este cuprinsă între 113.170 și 17.399.958,13 lei.

Pentru participarea la licitație, cerința minimă este ca media cifrei de afaceri pe anii 2018, 2019, 2020 să fie de cel puțin 3.400.000 de lei. De asemenea, se solicită certificate emise de organisme independente cu privire la standardele de asigurare a calității. Se va face dovada implementării unui sistem de management al calității în conformitate cu SR EN ISO 9001:2015 sau echivalent.

Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este data de 31 mai 2022, ora 15:00. Oferta trebuie să fie valabilă până la 31 august 2022.



Licitație pentru reparații vagoane de dormit

Un alt anunț de licitație are titlul ”Servicii de reparaţie planificată tip RTG, înlocuire roţi monobloc, osii-ax, discuri de frână, coroane pentru discuri de frână uzate complet sau defecte la osiile montate, servicii de înlocuire subansamble/piese/materiale constatate pe fluxul de reparaţie ca necesar a fi efectuate, la vagonul de dormit seria 7091”. Valoarea totală estimată a contractului care trebuie dus la bun sfârșit într-un an este de 11.164.610,88 lei.

Și în acest caz se solicită certificate emise de organisme independente cu privire la standardele de asigurare a calității. Se va face dovada implementării unui sistem de management al calității în conformitate cu SR EN ISO 9001:2015 sau echivalent.

Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este data de 2 iunie 2022, ora 15:00. Oferta trebuie să fie valabilă până la data de 2 septembrie 2022.

IN THE SPOTLIGHT

CEMBRE și AGRISORG: Revoluția Echipamentelor Feroviare Moderne

Performanță, durabilitate și inovație în întreținerea căilor ferate Când vine vorba de eficiență și fiabilitate în construcția și întreținerea căilor ferate, CEMBRE setează noi standarde...

Ultimele Articole