spot_img
sâmbătă, noiembrie 27, 2021
spot_img

Licitație pentru tăierea arborilor periculoși, lansată de Regionala Timișoara a CFR SA

Regionala Timișoara a Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA a lansat o licitație pentru tăierea arborilor periculoși, în valoare de peste 80.000 de euro.

licitație pentru tăierea arborilor periculoși copac căzut pe calea ferată
FOTO cu rol pur ilustrativ

În sistemul electronic de achiziții publice a fost postat anunțul de licitație ce are ca obiect ”Tăiere arbori periculoși”.

Pe raza SRCF Timișoara au fost inventariate zonele cu potențiale pericole din cauza existenței unor arbori înalți în zona de siguranță feroviară, care, la precipitații abundente, vânt intens sau furtuni, pot cădea în gabaritul liniilor, sau chiar peste trenurile în circulație. Pentru prevenirea efectelor pe care le poate genera se impune tăierea și toaletarea arborilor din vecinătatea căii ferate cu potențial de cădere în gabaritul și afectare a elementelor infrastructurii feroviare. Serviciul cuprinde toate activitățile necesare pentru tăierea arborilor înalți situați în vecinătatea liniilor de cale ferată cu pericol de cădere în gabaritul liniei, depozitarea materialului lemnos rezultat în stive amplasate în vecinătatea liniei, încărcarea în utilaje puse la dispoziție de Secția Linii și descărcarea în locurile stabilite, efectuarea demersurilor pentru marcarea și obținerea avizelor necesare. Pe timpul execuției și la terminarea activităților se va urmări evacuarea deșeurilor rezultate din zona secțiunii de scurgere a șanțurilor, podurilor și podețelor existente în amplasamentele arborilor eliminați. Realizarea activităților ce fac obiectul serviciului se va face în conformitate cu procesele tehnologice din caietul de sarcini și trebuie să îndeplinească condițiile de siguranță a circulației feroviare impuse prin regulamente, instrucțiuni și norme de specialitate ale CNCF CFR SA privind circulația trenurilor și întreținerea instalațiilor.

Valoarea totală estimată a contractului este de 399.734 de lei, echivalentul a aproape 82.000 de euro și se va derula pe parcursul a 240 de zile – opt luni.

Licitație pentru tăierea arborilor periculoși. Condiții de participare

Pentru participarea la licitație, se solicită prezentarea unei liste a principalelor servicii similare prestate în ultimii trei ani de zile, conținând valori, perioade de prestare, beneficiari, indiferent dacă aceștia din urmă sunt autorități contractante sau clienți privați, din care să rezulte că a executat servicii similare cu obiectul procedurii în domeniul feroviar în valoare individuală/cumulată de minimum 350.000 de lei.

Valoarea garanției de participare este de 3.997,34 lei. Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este data de 12 ianuarie 2021, ora 15,00. Oferta trebuie să fie valabilă până la data de 12 iulie 2021.

În ultima perioadă, mai toate regionalele de cale ferată au lansat licitații similare.

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole