spot_img
sâmbătă, octombrie 23, 2021
spot_img

Licitație pentru scări rulante la metrou, în valoare de peste 900.000 de euro

O licitație pentru scări rulante la metrou, în valoare de peste 900.000 de euro, a fost lansată miercuri dimineață de Metrorex, societatea de transport subteran din Capitală.

În sistemul electronic de achiziții publice a fost postat anunțul de licitație ce are ca obiect ”Scări rulante (inclusiv demontare, proiectare, expertiză tehnică și montare echipament)”.

Obiectul achiziției îl reprezintă achiziția de scări rulante (inclusiv demontare, proiectare, expertiză tehnică și montare echipament), pentru fluidizarea traficului de călători în stațiile de metrou, se arată în anunț. Valoarea totală estimată a contractului, finanțat din fonduri bugetare și care va trebui dus la bun sfârșit în opt luni (240 de zile) este de 4.500.000 de lei, echivalentul a aproape 910.000 de euro.

Scările rulante noi vor fi montate în stațiile de metrou Gorjului de pe Magistrala 3 și Costin Georgian, Nicolae Grigorescu 1 și Dristor 1 de pe Magistrala 1 a metroului bucureștean.



 

Licitație pentru scări rulante la metrou. Condiții de participare

La evaluarea ofertelor, prețul (componenta financiară) va conta în proporție de 80%, restul urmând a fi acordat pentru componenta tehnică – termenul de demontare, proiectare, expertiză tehnică, livrare și montare a scărilor rulante.

Pentru participarea la procedura de achiziție, ofertanții vor face dovada faptului că au furnizat în ultimii trei ani produse similare celor care fac obiectul procedurii de achiziţie, în valoare de minimum trei milioane de lei fără TVA. Prin produse similare se înțeleg: scări/trotuare rulante și/sau ascensoare.

Cuantumul garanţiei de participare este de 45.000 de lei. Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este data de 1 noiembrie 2021, ora 15:00. Oferta trebuie să fie valabilă până la data de 1 martie 2022.

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole