spot_img
joi, mai 19, 2022
spot_img

CFR SA s-a săturat de furturi și a lansat o licitație pentru inductoare de cale în carcasă nemetalică

După ce s-a săturat să înlocuiască din ce în ce mai des carcasele de siluminiu, care sunt furate constant, CFR SA a decis să lanseze o licitație pentru inductoare de cale în carcasă nemetalică.

licitație pentru inductoare de cale

În sistemul electronic de achiziții publice a fost postat marți dimineață anunțul de licitație ce are ca obiect ”Inductoare de cale în carcasă nemetalică”.

Pentru asigurarea desfășurării activității de întreținere și reparații curente a infrastructurii feroviare, CFR SA își propune încheierea unui acord cadru de furnizare a acestor componente, pe o perioadă de trei ani de zile. Valoarea totală estimată este cuprinsă între 319.500 și 5.303.700 de lei.

Furnizarea inductoarelor de cale se va face pe baza graficelor de furnizare stabilite pentru fiecare contract subsecvent și însușite de părțile contractante ca anexă la contractele subsecvente. Furnizorul este obligat să le transporte la locurile de predare precizate pentru fiecare contract subsecvent, valoarea transportului fiind suportată de câștigătorul licitației.

Pe reţeaua CFR se folosesc instalaţii pentru controlul automat al vitezei trenurilor de tip induși care contribuie la asigurarea siguranţei circulaţiei, echipamentul din cale utilizând peste 27.000 de inductoare de cale de 500 Hz și 1000/2000 Hz. Din cauza numeroaselor furturi şi devastări ale inductoarelor de cale în carcasă de siluminiu (un aliaj al aluminiului) și pentru că repararea acestora nu s-a mai justificat, menţinerea în parametri instrucţionali a instalaţiilor pentru controlul automat al vitezei trenurilor s-a realizat prin înlocuirea inductoarelor vechi în cadrul lucrărilor de întreținere și reparație.

Licitație pentru inductoare de cale, în scopul asigurării stocului de rezervă

Totodată, în conformitate cu prevederile Ordinului MTTC nr. 1634/1983, este necesară asigurarea unui stoc de rezervă la fiecare district SCB de 10-15 inductoare de 500 Hz și de 20-30 inductoare de 1000/2000 Hz. Ca urmare a problemelor întâmpinate în urma furturilor şi devastărilor inductoarelor de cale în carcasă de siluminiu, precum şi pentru înlocuirea inductoarelor care nu mai pot fi reparate, este necesară achiziţionarea de către CFR SA a inductoarelor de cale în carcasă nemetalică, se arată în anunțul de licitație.

Sursa de finanţare este din fondurile proprii ale CNCF CFR SA prevăzute la capitolul: cheltuieli pentru exploatare – cheltuieli materiale, din care materii prime, materiale aferente Direcției Instalații și/sau buget de stat capitolul ,,Întreținerea infrastructurii feroviare publice”.

Valoarea garanției de participare la licitație este de 19.000 de lei. Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este data de 23 septembrie 2020, ora 15,00. Oferta trebuie să fie valabilă până la 23 ianuarie 2021.

Ultimele Articole