CFR Călători a anulat zilele trecute o licitație de reparație locomotive, a cărei valoare superioară era de 140 milioane lei, fără TVA, pe motiv de abateri grave de la prevederile legislative. Anularea a avut loc la o săptămână după ce Remarul 16 februarie a pierdut o acțiune la Curtea de Apel București în procedura respectivă.
Doru Cireașă
CFR Călători a anulat, în urmă cu aproximativ zece zile, o licitație de reparare de locomotive de 5.100 kW, dotate cu instalație de comandă locomotivă ICOL, a cărei valoare superioară era de 140 milioane de lei, fără TVA.
Numărul locomotivelor de reparat nu este precizat în fișa de date a achiziției, unde se menționează doar că este vorba de un contract cadru de servicii de tip RR (cu ridicare) și lucrări presupuse de fluxurile de reparații.
Licitația a demarat în toamna anului trecut, în mandatul fostului director general Valentin Dorobanțu. În data de 19 martie, CFR Călători a anulat licitația invocând abateri grave, care însă nu au fost detaliate de transportatorul feroviar.
De ce a fost anulată licitația de reparare a locomotivelor CFR Călători
„Motivul anulării: (este – n.red.) Abateri grave de la prevederile legislative afectează procedura de atribuire sau este imposibilă încheierea contractului, procedura a fost anulată conf art 225 Legea nr. 99/2016 pe parcursul procedurii s-a constatat o eroare, caietul de sarcini conține servicii care nu se regăsesc în Referatul de necesitate prin care a fost aprobată inițierea procedurii de atribuire, acestea nefiind incluse în estimarea valorii minime și maxime a acordului cadru și, implicit, în Formularul de propunere financiară, eroare care nu poate fi remediată, astfel entitatea contractantă fiind în imposibilitatea de a adopta măsuri corective”, se arată în anunțul de atribuire.
Dacă informațiile privind planurile conducerii CFR Călători de modernizare și mărire a parcului de material rulant au fost difuzate public cu dărnicie, datele privind anularea unor licitații legate de aceste planuri lipsesc.
Curtea de Apel a respins acțiunea lui Remarul 16 Februarie
Este însă cert că anularea licitației a avut loc pe 19 martie 2020, adică la o săptămână după ce Curtea de Apel București a respins o acțiune inițiată de către compania lui Călin Mitică, îndreptată împotriva CFR Călători. „Soluția pe scurt: Respinge plângerea ca nefondată. Definitivă. Pronunţată azi 12.03.2020 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei” – este decizia magistraților.
Nu este clar care este decizia care a nemulțumit Remarul 16 Februarie. La licitație a mai patrticipat firma Reloc, deținută de Grampet Grup, cel mai mare grup de companii feroviare private cu acționariat românesc.
Demn de remarcat este și faptul că documentația de licitație a fost cumpărată inițial și de importantul producător și reparator d elocomotive Softronic SRL Craiova. Firma s-a retras, preferând calitatea de subcontractor al companiei Remarul 16 Februarie. Potrivit calendarului inițial, desemnarea câștigătorului urma să aibă loc până pe data de 16 aprilie. Desemnarea câștigătorului urma să se facă după un algoritm în care termenul de garanție conta pentru 10% din punctaj, restul fiind acordat pentru prețul cel mai mic.
Costescu vrea astfel să crească numărul de vagoane active la peste 1.000
Anularea licitației afectează planurile ambițioase ale CFR Călători de modernizare a parcului feroviar. Acestea sunt grupate sub denumirea „CFR renaște”.
”Obiectivul nostru rămâne 1.000+, adică majorarea numărului de vagoane active la peste 1.000 şi continuarea procesului de modernizare şi reparare a locomotivelor şi automotoarelor. Pentru acest lucru vizăm şi obţinerea unei tranşe de recapitalizare de circa 240 de milioane de lei, pentru care avem deja întocmit un program de investiţii de ieşire din criză şi care este foarte important pentru programul de modernizare a parcului de vehicule”, spunea recent directorul general al operatorului feroviar de transport călători, Dan Costescu.