spot_img
joi, decembrie 2, 2021
spot_img

BREAKING Licitația de rame interregionale a ARF a fost anulată. Riscăm să pierdem banii europeni

După îndelungi contestații pe la CNSC și prin Justiție, licitația de rame interregionale RE-IR organizată de Autoritatea de Reformă Feroviară a fost anulată. Dacă procedurile se mai tărăgănează mult, vom pierde banii europeni și vom rămâne fără trenuri.

licitația de rame interregionale deturnare de fonduri la CFR Călători

”Autoritatea pentru Reformă Feroviară, în calitate de Autoritate Contractantă, decide anularea procedurii de atribuire a contractului de achiziție publică privind <Achiziționarea a 20 de rame electrice interregionale noi, denumite RE-IR și achiziționarea serviciilor de mentenanță și reparații necesare funcționării respectivelor trenuri>”, se arată în procesul-verbal al ședinței de anulare a procedurii de atribuire.

Licitația de rame interregionale va fi reluată în curând, promite ARF

Autoritatea, condusă de Gigi Gavrilă (foto) precizează că are intenția de a relua procedura de licitație cât mai curând posibil. Decizia de anulare a licitației a fost luată ca urmare a unei sentințe a Curții de Apel București prin care obligă ARF la eliminarea factorului ”evaluare tehnică”. De asemenea, la anulare a contribuit și poziția Autorității Naționale pentru Achiziții Publice (ANAP) de a nu permite ARF introducerea unui alt factor de evaluare, în compensarea eliminării celei tehnice.

Asocierea Astra Vagoane Călători – CRRC a contestat documentația de licitație pentru cumpărarea a 20 de rame și a serviciilor de mentenanță anexe, precum și punctarea ofertelor, pe motiv că noul sistem de punctare este discriminatoriu și introduce elemente inutile în evaluare.

Nemulțumirea gigantului chinez CRRC a venit din faptul că, spre deosebire de prima licitație – cea pentru rame regionale RE-R, ARF a punctat cu 10 puncte (10%) existența unei rame în exploatare în spațiul european. Acest factor a fost punctat la licitația de RE-R cu doar 3%.

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole