Liberalizarea feroviara – ce va realiza Pachetul IV Feroviar?

215Contributie de Tony Berkeley, Presedintele UK Rail Freight Group si Membru in Consiliul de Administratie al Asociatiei Europene a Transportatorilor de Marfa.

Pilonul tehnic al Pachetului IV Feroviar a fost finalizat si a intrat in vigoare in iunie. Vom cunoaste o noua Agentie Feroviara Europeana cu mai multa putere, mai multe responsabilitati si posibilitatea de a elibera aprobari tehnice acolo unde autoritatile nationale ar putea dori sa amane autorizatiile din motive financiare, politice sau monopolistice. Noile responsabilitati ale ERA ar trebui sa aiba o contributie majora in reducerea costurilor, eficientizarea operatiunilor si interoperabilitatea generala. Intreaga industrie feroviara ar trebui sa ajunga sa cunoasca bine ERA.

Cea mai discutabila parte a Pachetului IV Feroviar a indeplinit doar partial obiectivul original al Comisiei Europene, acela de a incerca sa creeze o cale ferata cu acces liber unde concurenta corecta atrage servicii mai bune, iar costurile scazute cresc investitiile si dezvoltarea sectorului. Unele state membre au refuzat solicitarea de a licita serviciile regionale de calatori pe motiv ca propriile companii feroviare indeplinesc acest serviciu foarte bine. Totusi, exemplele indica o mai buna calitate a serviciilor, investitii in material rulant nou etc daca se liciteaza un pachet de servicii. Pentru ca totul sa fie corect din punct de vedere competitiv, toti ofertantii trebuie sa aiba acelasi nivel de acces la material rulant; nu este avantajos si nici corect sa i se permita companiei de stat sa foloseasca vechile sale trenuri, in timp ce unui ofertant privat sa i se solicite sa cumpere material rulant nou si apoi sa perceapa tarife mai mici.

Train in railway at speed

Astfel, una dintre problemele intens dezbatute a fost solicitarea ca operatorii de stat care detin material rulant cumparat pentru ei de catre stat ar trebui sa scoata pe piata orice surplus fie spre vanzare, fie spre inchiriere la preturi competitive pentru potentialii lor concurenti. Inainte sa catalogheze actiunea ca „nedreapta”, trebuie mentionat ca aceste trenuri sunt de fapt detinute de contribuabil si ar trebui sa fie disponibile oricarui operator care le poate utiliza in mod eficient. Din nefericire, material rulant de calitate este adesea distrus pentru a nu ajunge pe mana concurentei.

Transportul de marfa beneficiaza si el de Pachetul IV Feroviar, insa sunt inca probleme cu privire la esecul Pachetului IV Feroviar de a separa complet operatorii feroviari de administratorii de infrastructura. Inca exista posibilitatea ca un holding sa fie format dintr-un administrator de infrastructura si un operator care realizeaza un transfer de bani netransparent intre ei, actiune care are ca rezultat finantarea neloiala a operatorului de stat in detrimentul concurentei. Conform experientelor din Marea Britanie, Suedia si Elvetia concurenta genereaza crestere, imbunatatirea calitatii serviciilor, investitii si eficientizarea serviciilor, in timp ce in Franta, volumul marfurilor transportate pe calea ferata aproape s-a injumatatit in ultimii zece ani.

Prin urmare, nu este de mirare ca Germania si Franta au facut lobby in cadrul Consiliului Ministrilor pentru a se asigura ca nu exista concurenta loiala intre operatorul de stat si companiile feroviare independente pentru a pastra cat mai mult din monopolul pe care il detin in sectorul feroviar, chiar daca acest lucru inseamna pierderea clientilor in favoare transportului rutier.

Sper ca alte state membre sa vada beneficiile liberalizarii activitatii de transport de calatori si marfa care poate genera investitii majore din partea sectorului privat in momentele in care finantarea de stat este redusa.

In prezent, industria duce noua structura mai departe, iar administratorii de infrastructura formeaza o asociatie denumita PRIME (Platforma Administratorilor de Infrastructura din Europa), in timp ce companiile feroviare din Europa formeaza un Dialog pentru a discuta probleme de interes si pentru a le rezolva. Este un lucru pozitiv ca astfel de grupuri sa se formeze si sa lucreze impreuna pentru a crea o retea feroviara europeana cu servicii competitive pentru calatori si marfa.

 

Tony Berkeley este Presedintele UK Rail Freight Group si Membru in Consiliul de Administratie al Asociatiei Europene a Transportatorilor de Marfa. Parerile exprimate sunt proprii.