spot_img
vineri, ianuarie 27, 2023
spot_img

Legăturile feroviare Oradea-București. Până să îi fie bine, Crișanei îi va fi trei ani rău. Cel puțin așa face CFR Călători

Cam aceasta este logica CFR Călători, care în noul Mers al Trenurilor oferă legături mai proaste locuitorilor Crișanei decât anul trecut. Deși a introdus trenuri IC, legăturile feroviare Oradea-București lipsesc.

Trenurile existente au legături cât se poate de proaste. Trenurile din Oradea ajung în Cluj la câteva minute după ce au plecat legăturile spre Brașov și București.

Conexiunile feroviare de la Oradea spre Brașov sau/și București sunt proaste și au ajuns să scandalizeze orădenii, intrând în atenția presei din capitala Crișanei.

Oradea nu are legătură directă cu tren de zi spre București. Legăturile din Arad și Cluj-Napoca pleacă cu câteva minute înainte de sosirea trenului de la Oradea, potrivit presei locale.

Începând cu data de 11 decembrie 2022, a intrat în vigoare Noul Mers al Trenurilor de Călători. De la această dată au fost reintroduse trenurile InterCity (IC), după opt ani de absență. La prima vedere, asta ar însemna reducerea timpului de călătorie, aceste trenuri neoprind în toate stațiile.

Pentru cei care vor să călătorească, însă, de la Oradea spre Brașov sau București, noul Mers nu aduce nimic bun. Din Oradea nu pornește niciun tren IC. Ba mai mult, trenurile Inter Regio care pleacă pe timp de zi din Oradea ajung la Cluj-Napoca sau Arad, de unde ar avea legături spre București, la câteva minute după plecarea trenurilor IC din aceste orașe, scrie bihon.ro.

Legăturile feroviare Oradea-București reclamate de orădeni

Legăturile proaste au fost reclamate de către orădeni. Aceștia au trimis o sesizare jurnalului în cauză. Timotei Pânzariu este nemulțumit că nu există legături de zi pe CFR Călători între Oradea și București cu trenurile IC, iar trenurile de acest rang pleacă din Cluj-Napoca și Arad spre București după ce ajung trenurile IR.

„Unul dintre aceste trenuri este IC 532 de la Cluj-Napoca la București Nord, care pleacă din Cluj-Napoca la ora 8:10. Trenul este unul cu timp de parcurs relativ scurt, el având opriri doar la Teiuș, Brașov și Ploiești Vest. Oprirea de la Teiuș este pentru a lua vagoanele unui alt IC, anume IC 522, care pleacă de la Arad la ora 6:19. Până aici, toate în regulă. Având în vedere că CFR Călători nu s-a gândit să introducă un tren IC și de la Oradea la București pe timp de zi (singurul care leagă direct Oradea de București fiind trenul de noapte care vine de la Satu Mare), m-am gândit să verific ce posibilități am avea noi, cei din Oradea, să ajungem la aceste trenuri IC din Arad sau Cluj, pentru a ajunge, pe timp de zi, într-un timp relativ scurt la București”, a scris orădeanul publicației menționate.

Legătura pleacă de la Cluj la nouă minute după ce ajunge trenul de Oradea

Mare i-a fost însă surpriza, când a constatat că trenurile IR care pleacă de la Oradea, atât spre Arad, cât și spre Cluj-Napoca, cu care s-ar fi așteptat să prindă legătura la trenul IC de București, ajung la destinație cu mai puțin de 10 minute peste ora la care pleacă acele IC-uri.

„Precizăm că întrebarea noastră a fost de ce IC 532, care pleacă din Cluj-Napoca la ora 8:10 nu îl așteaptă pe trenul IR 405 Oradea – Cluj Napoca, care pleacă din Oradea la 5:35 și ajunge la Cluj-Napoca la ora 8:19. În ceea ce privește legătura Oradei cu Bucureștiul pe la Arad, CFR Călători ne-a răspuns că trenurile IR 1530/1532 au fost proiectate pentru a deservi călătorii în relație directă Baia Mare – Satu Mare – Timișoara Nord. Iar ora de plecare a acestor trenuri din Oradea – 04.09 – nu este o oră comercială pentru a se asigura legătură în stația Arad cu trenul IC 532”, scrie publicația.

Ultimele Articole