sâmbătă, octombrie 5, 2024
spot_img

La expertiza cărei firme autohtone a apelat Softronic pentru modernizarea locomotivelor CFR Călători

Compania craioveană de material rulant Softronic a selectat ca subcontractor o companie românească din industria constructoare de mașini la licitația pentru modernizarea locomotivelor CFR Călători, cu montare ETCS. Este vorba de 19 unități de tracțiune.

Compania craioveană de material rulant Softronic a selectat ca subcontractor compania autohtonă Reșița Reductoare și Regenerabile (RRR) pentru modernizarea a 19 locomotive, cu montare ETCS, organizată de CFR Călători. Reamintim că Softronic, cu subcontractor declarat RRR, a fost singurul oferant în licitație.

Modernizarea locomotivelor cu ajutorul industriei grele

Potrivit informațiilor obținute de Club Feroviar, selectarea RRR a avut loc ca urmare a expertizei bogate a firmei reșițene în proiectarea și repararea angrenajelor, în cazul de față repararea locomotivelor necesitând și astfel de lucrări.

“În domeniul feroviar, se află într-o fază avansată încheierea unui contract cu CFR Călători vizând modernizarea unui lot de 19 locomotive electrice, la a cărui licitaţie Softronic Craiova şi RRR au fost singurii ofertanţi. Contractul, estimat la 100,6 milioane de euro şi finanţat prin PNRR, va intra în vigoare la data semnării şi va avea o valabilitate de 144 de luni (12 ani), perioadă care include execuţia şi livrarea ultimei locomotive până la 1 iulie 2026, urmată de asigurarea serviciilor de mentenanţă pentru încă 9 ani.“, a precizat Aurel Băra. Programul de modernizare al CFR Călători mai cuprinde, printre altele, şi conversia a 20 de locomotive diesel hidraulice în locomotive electrice cu acumulatori (LEA), un domeniu în care RRR e prezent încă din 2014, răstimp în care a proiectat şi livrat transmisiile mecanice ale locomotivelor modernizate de Arcellor Mittal şi Conpet“, a declarat pentru Caon.ro, directorul executiv al societăţii, Aurel Băra.

După cum a explicat aici Club Feroviar, la a doua licitație pentru modernizarea locomotivelor CFR Călători cu bani din Planul Național de Redresare și Reziliență a fost depusă o singură ofertă, în luna iulie.

La finele lunii mai, în sistemul electronic de achiziții publice a fost postat anunțul de licitație ce viza 19 locomotive, cu titlul ”Servicii de modernizare locomotiva electrică 5100 kW în locomotivă electrică cu motoare electrice de tracțiune asincrone şi sistem ETCS nivel 2 şi achiziţia de servicii de mentenanţă pentru locomotivele modernizate”. Valoarea totală estimată a contractului este de 100.678.720 de euro.

Potrivit anunțului din SEAP, până la termenul limită a fost depusă o singură ofertă, din partea craiovenilor de la Softronic. Procedura de licitație a fost contestată de Alstom, după cum a scris Club Feroviar, însă compania nu a mai depus ofertă în cele din urmă.

IN THE SPOTLIGHT

Ciclul universitar la Facultatea de Căi Ferate, Dumuri și Poduri a început cu „Bazele Carierei Inginerului CFDP”

Am putea spune că a devenit deja o tradiție pentru Facultatea de Căi Ferate, Drumuri și Poduri să deschidă ciclul universitar cu „Bazele Carierei...

Ultimele Articole