spot_img
luni, ianuarie 30, 2023
spot_img

Kosovo modernizeaza singura sa legatura feroviara cu Europa

La 15 februarie, Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD) a semnat un acord pentru o cofinantare de 38,5 milioane de euro prin Cadrul de Investitii pentru Balcanii de Vest (WBIF) pentru proiectele de infrastructura feroviara din Kosovo. Anterior, banca a acordat un imprumut in valoare de 39,9 milioane de euro pentru finantarea modernizarii retelei de cale ferata a tarii care va fi impartita in trei etape.
„Suntem recunoscatori pentru contributia semnificativa pe care UE o face prin Cadrul de Investitii pentru Balcanii de Vest acestui proiect cheie pentru tara noastra. Aceasta contributie nu este importanta doar din punct de vedere financiar, ci este si o dovada a increderii si dedicarii pe care UE, BERD si partenerii nostri internationali ne-o arata. Imbunatatirea conectivitatii si extinderea legaturilor noastre cu restul lumii este un pas inainte pentru Kosovo”, a declarat Ministrul de Finante din Kosovo, Bedri Hamza.
Imprumutul va fi folosit pentru a imbunatati legatura dintre reteaua feroviara din Kosovo si reteaua europeana extinsa prin Coridorul VIII si Coridorul X pan-european, care se intinde la sud de FRI Macedonia si la nord de granita cu Serbia. Subventia acopera sectiunea sudica a rutei feroviare 10 care leaga Fushë Kosovë in apropierea capitalei Pristina de granita cu FIR Macedonia. Proiectul include si doua alte sectiuni, Fushë Kosovë – Mitrovicë si o sectiune nordica din Mitrovicë pana la granita cu Serbia, care beneficiaza de finantare din partea UE si WBIF.
148 de km de cale ferata vor fi modernizati in cadrul proiectului in trei etape. Prima implica modernizarea unei sectiuni de 64 de km care leaga Fushë Kosovë de granita cu FIR Macedonia, sectiunea Mitrovicë- Fushë Kosovë (64 km) va fi modernizata in a doua etapa a proiectului, in timp ce modernizarea a 42 de km de linie intre granita cu Serbia si Mitrovicë va completa intregul proiect de modernizare a Coridorului X in Kosovo.
Proiectul rutei feroviare 10 din Kosovo face parte din reteaua feroviara centrala a Balcanilor de Vest, o extensie a Retelelor de Transport Trans-Europene, parte a eforturilor extinse ale UE de a promova conectivitatea transportului in Balcanii de Vest.

Ultimele Articole