Judecătorii resping cererea lui Lucian Isar de desființare a fostei Bănci Comerciale Feroviare. Curtea de Apel București a respins zilele trecute cererea lui Lucian Isar, soț al ministrului Justiției, Alina Gorghiu și fost membru al Consiliului de Supraveghere al băncii Techventures Bank (fosta Bancă Comercială Feroviară), privind dizolvarea instituției bancare pe motiv de pierderi repetate, neurmate de îndeplinirea obligațiilor legale.
În toamna anului trecut, Lucian Isar a formulat o cerere de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, în care a solicitat instanţei să dispună, în contradictoriu cu pârâta Techventure Bank SA, dizolvarea societăţii pârâte şi obligarea pârâtei la plata tuturor cheltuielilor de judecată în legătură cu soluţionarea prezentului litigiu, potrivit justnews.ro.
Judecătorii resping cererea lui Lucian Isar de desființare a fostei Bănci Comerciale Feroviare
În motivarea consemnată de rejust.ro, reclamantul a arătat că a verificat raportările contabile anuale aferente pârâtei şi a constatat că aceasta a înregistrat pierderi în toţi aceşti ani şi există indicii că această situaţie se va întâmpla şi pentru exerciţiul financiar încheiat la data de 31.12.2023. Sub acest aspect, reclamantul a menţionat că activul net al societăţii s-a aflat sub plafonul minim prevăzut de Legea nr. 31/1990, iar faţă de pierderile semnificative în decursul a cel puţin trei exerciţii financiare, consecutive, devine aplicabilă situaţia premisă a dispoziţiilor art. 153 ind. 24 alin. 1 din Legea nr. 31/1990, referitoare la existenţa unor pierderi şi la obligaţia directorului de a invoca de îndată adunarea generală extraordinară pentru a decide dacă societatea trebuie să fie dizolvată, în cazul în care activul net a societăţii, determinat ca diferenţă între totalul activelor şi totalul datoriilor acesteia, s-a diminuat la cel puţin jumătate din valoarea capitalului social subscris. Reclamantul a mai susţinut faptul că adunarea generală extraordinară nu se poate convoca sau nu se poate întruni și, prin urmare, se impune dizolvarea în condiţiile art. 153 ind. 24 alin. 5 din Legea nr. 31/1990.
Lucian Isar a făcut praf un Porsche Cayenne pe Valea Oltului
În replică, pârâta a susţinut că cererea reclamantului are un caracter şicanator, aspect ce rezultă din faptul că acesta a mai introdus un alt dosar împotriva pârâtei aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, dar şi din superficialitatea argumentaţiei. Astfel, cererea se întemeiază exclusiv pe situaţiile financiare prescurtate găsite pe site-ul Ministerului Finanţelor, fără a lua în calcul modificările succesive intervenite în privinţa capitalului social. Astfel, din raportul emis de Registrul Comerţului, ar fi observat că situaţia pârâtei a fost regularizată, activul net pe tot parcursul anului 2022 fiind mai mare decât jumătate din capitalul social. În concluzie, activul net al societății pârâte nu se situează sub nivelul impus de lege. Pârâta a mai ținut să precizeze că reclamantul nu are un interes legitim, deoarece nu este creditor social, încercând doar să blocheze recuperarea creanţei deţinute de bancă împotriva acestuia.
Deciziile judecătorilor
În aprilie anul acesta, instanța de fond a pronunțat sentința sa în acest litigiu:
- Solutia pe scurt: Admite excepţia lipsei de interes. Respinge cererea de dizolvare ca lipsită de interes. Respinge cererea de amendare a reclamantului ca neîntemeiată. Obligă reclamantul la plata către pârâtă a onorariului avocaţial în valoare de 15000 lei, reprezentând onorariu avocaţial în cuantum redus. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Tribunalul Bucureşti – Secţia a VI-a Civilă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei, azi, 03.04.2024.
Judecătorul a argumentat că reclamantul nu a justificat niciun interes actual legat în mod direct de dizolvarea pârâtei, finalitatea urmărită de acesta privind cel mult protejarea unui interes general, ceea ce contravine dispoziţiilor art. 33 din codul de procedură civilă, dispoziţie de drept comun care în absenţa unei dispoziţii derogatoriu din Legea societăţilor comerciale, se aplică şi în ceea ce priveşte art. 153 ind. 24 alin. 5.
Alina Gorghiu, soția lui Lucian Isar, pe lista de plată a penalului Vlasov
Lucian Isar a atacat sentința cu apel, litigiul ajungând în fața unui complet de la Curtea de Apel București. Zilele trecute, instanța a pronunțat hotărârea definitivă în acest dosar:
- Solutia pe scurt: Respinge apelul formulat de apelantul-reclamant Isar Lucian, ca nefondat. Admite apelul incident formulat de apelanta-pârâtă Techventures Bank S.A. Schimbă în parte sentința civilă apelată în sensul că: Obligă reclamantul la plata către pârâtă a sumei de 53.297,24 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanţă. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei civile apelate. Obligă apelantul-reclamant la plata către apelanta-pârâtă a sumei de 23.664,82 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei astăzi, 17 octombrie 2024.



