vineri, noiembrie 29, 2024
spot_img

Iulică Măntescu: Unii cred că Statutul Personalului Feroviar îi va ajuta să iasă la pensie ca polițiștii la 47 de ani

Anul 2021 se încheie fără a fi bătută in cuie lista meseriilor ce beneficiază de condiții speciale la micșorarea vârstei de pensionare, condiții menționate în legea 195/2020 a Statutului Personalului Feroviar din România.

Lista nu a fost definitivată deși se prevede că aceasta trebuia să se întâmple în 90 de zile de la publicarea legii în Monitorul Oficial, moment care a avut loc în septembrie 2020.

Iulică Măntescu, lider sindical al mecanicilor de locomotivă a declarat pentru Club Feroviar că existe șanse ca aceasta să fie definitivată la următoarea întâlnire cu Ministerul Transporturilor. Nu și dacă instituția va continua să ceară eliminarea a o treime din totalul funcțiilor existente în organigramele companiilor feroviare.

Măntescu a dat exemplu vopsitorilor de material rulant care lucrează în mediu toxic dar care au fost excluși de minister de pe lista meseriilor care ar beneficia de condiții speciale.

Un aspect controversat apare in nota realizată de angajații ministerului privind discuțiile purtate în data de 14 decembrie. Nota menționează data de 5 decembrie 2022 pentru reluarea discuțiilor pe tema meseriilor speciale. ESte o eroare a celor de la minister care au făcut minuta ședinței. A fost corectată cu data de 5 ianuarie 2022, a explicat Măntescu.

Subiectul a fost săptămâna trecută de către reprezentanți ai sindicatelor cu oficiali ai Ministerului Transporturilor. Ministerul a solicitat eliminarea a 46 de poziții, respectiv o treime din întregul nomenclator ce cuprinde 134 de poziții.

De exemplu, ministerul nu a fost de acord cu includerea unor meserii precum administrator sistem, agent comercial, analist servicii clienți, bobinator, casier etc.

Miza meseriilor speciale

Legea 195 prevede condiții mai bune de ieșire la pensie care însă unele au fost înțelege greșit de unii angajați chiar lideri sindicali. O reducere a vârstei de pensionare cu cinci ani e prevăzută pentru tot personalul feroviar însă anumite categorii profesionale vor beneficia și de condiții speciale de muncă.

Astfel la art.34 se zice:

  • Personalul feroviar se poate pensiona, la cerere, dacă îndeplinește condițiile privind stagiul minim de cotizare și vârsta standard de pensionare prevăzute de Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare.
  • Personalul feroviar care a realizat stagiul complet de cotizare, potrivit legii, din care cel puțin 30 de ani în activitățile prevăzute la art. 35, are dreptul la reducerea vârstei standard de pensionare cu 5 ani fără aplicarea procentului de diminuare a cuantumului pensiei stabilit de lege.
  • Prin derogare de la prevederile Legii nr. 263/2010, cu modificările și completările ulterioare, personalul feroviar beneficiază, prin cumul, de reducerea prevăzută la alin. (2) și de reducerea vârstei standard de pensionare pentru activitatea desfășurată în locurile de muncă încadrate în grupele I și a II-a de muncă, respectiv în condiții deosebite sau speciale de muncă.
  • Reducerea cumulată prevăzută la alin. (3) nu poate fi mai mare de 13 ani.

Articolul 35 se adresează celor îndreptățiți la condiții speciale:

  •  De la data intrării în vigoare a prezentei legi, pot fi încadrate în condiții speciale locurile de muncă ale personalului feroviar cu responsabilități în siguranța circulației feroviare sau cu metroul din:a) activitatea de circulație a trenurilor;b) activitatea de exploatare, revizie și întreținere material rulant;c) activitatea de exploatare, revizie și întreținere linii;d) activitatea de exploatare, revizie și întreținere instalații, telecomenzi feroviare, control și telecomunicații feroviare;e) activitatea de instruire teoretică și practică de serviciu a personalului cu responsabilități în siguranța circulației feroviare, pentru funcția de instructor;f) activitatea de revizie, întreținere, exploatare și reparații la metrou.
  • Metodologia și criteriile de încadrare a locurilor de muncă în condiții speciale potrivit alin. (1) se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor și Ministerului Muncii și Protecției Sociale.

Măntescu: Unii se visează ieșiți la pensie la 47 de ani

În afară de mecanici de locomotivă, ajutor al acestora și instructori nimeni din calea ferată nu mai a avut niciun fel de grupă de muncă, spune liderul sindical. „Și acum ceferiștii se pot pensiona mai devreme cu cinci ani dar sunt penalizați confom legii 263/2010. De aceea această listă de funcții nu știu câtă importanță are, îi sperie pe unii că rămânem fără oameni, aceasta nu va produce prea multe efecte. Legea a fost inteleasă greșit. Unii au înțeles că se reduce vârsta de la 65 la 60 de ani apoi cei care mai au grupă de muncă sau în fostele grupe a I-a și a II-a scad anii ăia și pot ieși la pensie la 47 de ani. Nu este așa. Liderii trebuiau să facă prelucrare în teritoriu. Mulți vor statutul ca să poată ieși la pensie ca polițiștii. Prevederile astea au fost în forma inițială cu pensii de servicii dar au fost eliminate”, explică liderul sindical.

IN THE SPOTLIGHT

ANALIZĂ Ce au promis PSD, PNL și USR pentru calea ferată în 2020 și ce s-a făcut

Programul de guvernare PSD, aidoma celor ale PNL și USR, promiteau înaintea alegerilor generale din 2020 lapte și miere pentru transportul feroviar. Între timp,...

Ultimele Articole