VIDEO GALERIE FOTO Echipele ISU inspectează Magistrala 5 a metroului bucureștean

23 septembrie 2020

Echipele ISU inspectează Magistrala 5 a metroului bucureștean, care a fost dată în funcțiune cu călători pe 15 septembrie.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dealul Spirii” București-Ilfov a anunțat miercuri că desfășoară în această perioadă activități de pregătire cu echipajele de intervenție în situații de urgență, la stațiile de metrou date recent în exploatare, pe Magistrala 5, Eroilor – Râul Doamnei.

Astfel, începând de luni, 21 septembrie, sunt făcute zilnic astfel de recunoașteri la nivelul stațiilor, în intervalul orar 13:00-15:00, respectiv în tunelurile dintre stații, pe parcursul nopții, după încheierea programului de circulație a metroului și scoaterea de sub tensiune a rețelei electrice.

ISU inspectează Magistrala 5. Se verifică echipamentele și pregătirea personalului Metrorex

Pe durata acestor recunoașteri se urmărește verificarea particularităților constructive și funcționale ale echipamentelor care fac parte din componența stațiilor, verificarea nivelului de pregătire a personalului propriu, prin utilizarea aparatelor de respirat cu autonomie ridicată, specifice intervenției la metrou, realizarea comunicațiilor radio și colaborarea cu personalul de specialitate din cadrul Metrorex SA.

”Scopul acestor activități de pregătire vizează protecția populației, călătorilor și a altor categorii de personal, care își desfășoară activitatea în incinta rețelei de metrou sau în proximitatea acesteia. Acțiunile de verificare și înlăturare a posibilelor vulnerabilități cu care se pot confrunta pompierii, în cazul producerii unei situații de urgență la metrou, au fost demarate încă din anul 2015”, se arată în comunicatul dat publicității.

ISUBIF precizează că va continua să desfășoare activități operativ – preventive, prin executarea periodică de recunoașteri și exerciții la nivelul tuturor magistralelor, respectiv pentru monitorizarea permanentă a evenimentelor care pot pune în pericol siguranța utilizatorilor rețelei de transport cu metroul.