Israel: sase oferte depuse pentru licitatia de achizitie a 60 EMU

4 octombrie 2016

israelSase companii au depus oferte pentru licitatia de achizitie material rulant lansata de Caile Ferate Israeliene. Alstom, Bombardier, Hitachi, Siemens, Skoda si Stadler concureaza pentru livrarea a 330 de vagoane (60 de automotoare electrice supraetajate). Contractul este estimat la 3 miliarde de sekeli (715,2 milioane de euro) si face parte din programul de electrificare feroviara a tarii.
Conform cerintelor Cailor Ferate Israeliene, noile automotoare electrice vor avea o capacitate de 1,700 scaune si vor reprezenta 37% din cele 520 de vagoane feroviare operate de companie. Noile trenuri vor avea doua configuratii. Unitatea scurta va fi compusa din 4 vagoane, in timp ce unitatea lunga va fi compusa din 6 vagoane, toate cu un numar adecvat de vehicule motor pentru a indeplini cerintele de performanta in tractiune. Ambele tipuri de configuratii vor fi proiectate astfel incat unitatile sa aiba o redundanta posibila optima, in special pentru sistemul de tractiune si auxiliar, dar si pentru controlul trenului. Conform specificatiilor tehnice, noile automotoare electrice vor rula pe un sistem de catenara nou construit in Israel de 25kV, 50Hz cu o viteza de 160 km/h.
Noile automotoare electrice ar trebui livrate pana in 2019 si vor fi puse in serviciu pe noile linii. In ultimii 6 ani, compania a cumparat 222 de vagoane feroviare, insa datorita noilor linii feroviare care vor fi puse in serviciu si modernizarii altor linii, IR va avea nevoie de trenuri noi pentru a face fata cererii.
La inceputul acestui an, Ministrul Transporturilor, Israel Katz, a aprobat strategia feroviara pe patru ani in valoare de 28,3 miliarde de sekeli (6,47 miliarde de euro) care include lucrari majore de modernizare feroviara, conversia la motorul electric si construirea statiilor noi. 12 miliarde de sekeli (2,75 miliarde de euro) vor fi alocate pentru conversia la transport electric care include lucrari de infrastructura si achizitie de material rulant.