Irlanda lanseaza cea mai mare licitatie de material rulant

Compania nationala de cai ferate din Irlanda, Iarnród Éireann, si Autoritatea Nationala de Transport (NTA) au lansat o licitatie pentru achizitia a pana la 600 de vagoane electrice/pe baza de baterie-electrice. Noile vehicule pentru transportul de navetisti vor fi o combinatie intre automotoarele electrice (EMU) si automotoarele pe baza de baterie electrica (BEMU).
In cadrul licitatiei, va fi semnat un acord cadru pe 10 ani cu un singur ofertant. Contractul va include si serviciile tehnice si livrarea pieselor de schimb pe o perioada de pana la 15 ani.
Aceasta este cea mai mare achizitie de material rulant din istoria transportului public irlandez, dar si cea mai responsabila din punct de vedere ecologic. Trenurile electrice vor alcatui marea majoritate a comenzii de material rulant, insa licitatia permite si o posibila prima transa de trenuri hibrid, alimentate pe baza de baterie/electric. Acest lucru va asigura ca, in cazul in care procedurile de finantare sau planificare vor include finalizarea electrificarii primelor linii dupa 2024, noile trenuri sa fie disponibile de la acea data pentru a raspunde cererii mari din transportul de navetisti.
Trenurile vor opera pe linii cu ecartament de 1600 mm, in formatii cu lungime intreaga sau injumatatita (acolo unde lungimea totala a unui tren este cuprinsa intre 160 m si 168 m) si vor trebui sa poate fi adaptate si pentru alte ecartamente ale retelei irlandeze.
Comanda va contribui la realizarea unui viitor mai verde al transportului feroviar in toata Zona Extinsa a Dublinului si in pana la 80% din transportul de mare tonaj din Irlanda si va reduce zgomotul produs de trenuri, dar si costurile operatiunilor feroviare.
Aceasta licitatie permite extinderea planificata a parcului de material rulant, inlocuirea parcului de vagoane DART, dar si a altor tipuri de vagoane si asigura cadrul necesar unei comenzi ulterioare de vagoane in cazul in care va fi necesar.
DART Expansion, o investitie de 2 miliarde de euro in cadrul Project Ireland 2040, va contribui la transformarea capacitatii retelei feroviare prin investitii in pana la 300 de vagoane noi, electrificarea liniilor catre Maynooth, M3 Parkway, Hazelhatch si Drogheda, dar si alte lucrari de infrastructura care vor permite cresterea numarului de trenuri care opereaza in Zona Extinsa a Dublinului.
„Initierea licitatiei pentru noul nostru parc de vehicule este un pas major in proiectul de extindere DART care va revolutiona spatiul extins al Dublinului, oferind o crestere a frecventei trenurilor si un transport cu un impact redus asupra mediului pentru noile comunitati, dar si pentru cele existente”, a declarat Jim Meade, Directorul Executiv al Iarnród Eireann.
Iarnród Éireann si NTA cauta optiuni pe termen scurt pentru a raspunde cererii record de pe caile ferate irlandeze. Negocierile dintre Iarnród Éireann si furnizorul sau sunt in desfasurare si vizeaza o comanda pentru cel putin 41 de vagoane intercity suplimentare care sa completeze parcul de material rulant existent de 234 de vehicule care va intra in serviciu incepand cu 2021. In plus, NTA a mai lansat o licitatie pentru o posibila achizitie de trenuri second-hand care implica si modificarea vehiculelor, mai ales pentru ca ecartamentul irlandez difera de cel al retelelor feroviare din alte tari.